În cadrul unui control planificat efectuat la depozitul de deșeuri din Ovidiu, operatorul depozitului și salubristul au fost amendați cu 100.000 de lei.
Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, la momentul verificărilor pe amplasamentul depozitului, o autogunoieră a descărcat deșeuri netratate pe celula în exploatare, respectiv deșeuri municipale în amestec cu deșeuri reciclabile (ambalaje pet, carton, folie plastic, maculatura, profile aluminiu) și mai multe anvelope uzate.
Deșeurile au fost preluate din zona Mamaia Sat Năvodari, din containerele de la blocuri și de la agenți economici, cu încălcarea prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor.
„Firma de salubrizare avea obligația să preia separat deșeurile și să nu le amestece pe timpul transportului cu alte tipuri de deșeuri", transmit reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.
Operatorul depozitului de deșeuri din Ovidiu a fost amendat cu 40.000 lei pentru nerespectarea prevederilor OG 2/2021 privind depozitarea deșeurilor.
„Acesta a acceptat în depozit deșeuri care nu au fost supuse în prealabil unor operațiuni de tratare, identificându-se pe celula în exploatare cantități semnificative de deșeuri reciclabile, deșeuri voluminoase, anvelope uzate. Tratarea deșeurilor se impune pentru a reduce volumul sau natura periculoasă a deșeurilor și pentru a crește gradul de recuperare", încheie sursa citată.