"Parcuri naționale, nu abatoare"

Organizațiile de mediu protestează împotriva permiterii vânătoriiîn parcurile naționale

380
1 min citire
Parlamentarii vor să permită vânătoarea în parcurile naționale. Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, aflat în prezent pe agenda Camerei Deputaților, după ce a fost votat în unanimitate de Senat, conține un amendament care prevede că vânătoarea în parcurile naționale este permisă.
Organizațiile de mediu se opun vehement. ONG-urile au protestat, ieri, la București, față de această inițiativă legislativă. Peste 50 de oameni s-au adunat în Parcul Izvor și au spus "nu" permiterii vânătorii în parcurile naționale. Mitingul de protest a fost organizat de Asociația Kogayon, EcoAssist, Asociația pentru Arii Protejate Biocultural, Asociația Salvați Dunărea și Delta, Salvați Vama Veche, cu susținerea Ministerului Mediului.
Manifestanții au afișat bannere cu mesaje precum "În parcurile naționale vrem să vedem animale, nu sânge", "De ce vreți vânătoare și în parcurile naționale?" sau "Parcuri naționale, nu abatoare".
Ministrul Mediului și Dezvoltării Durabile (MMDD), Attila Korodi, a fost prezent la protest și a declarat că nu este de acord cu acest proiect.
Korodi a declarat că nu este nevoie să se aprobe prin lege vânătoarea în rezervațiile naționale, arătând că atunci când o specie amenință, prin suprapopulare sau îmbolnăvire, celelalte animale sau păsări din rezervație, se intervine punctual la cererea administratorului domeniului și doar cu avizul consiliului științific din zona protejată respectivă.
Organizațiile neguvernamentale au depus la registratura Camerei Deputaților petiția "Spune nu vânătorii în parcurile naționale!". Cele 80 de ONG-uri implicate în protejarea mediului au strâns aproximativ 12.000 de semnături de susținere a petiției atât online, cât și în cadrul festivalului de muzică Stuffstock, organizat în luna august în stațiunea Vama Veche.
Proiectul privind modificarea legii vânătorii fusese respins în primă fază de președinția României și retransmis Parlamentului, însă va fi promulgat dacă și deputații îl votează în forma actuală.
În județul Constanța, există 38 de arii protejate, dintre care opt păduri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.033 secunde