Organizatorii festivalului „Beach, please” contestă amenda Gărzii de Mediu! „Noi am respectat termenul impus de autorităţi”

292
Organizatorii festivalului „Beach, please” contestă amenda Gărzii de Mediu! „Noi am respectat termenul impus de autorităţi” - beach-please-raspuns-1684749613.jpg

Articole de la același autor

Organizatorii festivalului „Beach, please” de la Costinești vin cu un răspuns la amenda aplicată de Garda de Mediu pentru gunoaiele de pe plajă. Aceștia susțin că amenda a fost dată în perioada în care se desfășurau acțiuni de strângere și curățenie în urma evenimentului.

La momentul aplicării uriașei sancțiuni, organizatorii spun că acțiunile de curățenie erau în grafic. Cu alte cuvinte, se aflau, încă, în termenul stabilit de către autorități pentru predarea plajei.

„Pozele postate de Garda de Mediu au fost realizate în data de 12 mai. La acea dată eram încă în perioada de demontaj a festivalului agreată cu autorităţile. Este firesc ca, în cadrul operaţiunilor de dezasamblare, să se creeze deşeuri pe care le-am curăţat ulterior. Noi, organizatorii, am respectat termenul impus de autorităţi, predând, în data de 15 mai, plaja igienizată, nivelată, fără deşeuri”, transmit organizatorii evenimentului. Potrivit acestora, în cele patru zile de distracție nu a existat niciun fel de incident. „Menţionăm că pe durata festivalului (27-30 aprilie) am avut peste 100 oameni angajaţi pentru asigurarea curăţeniei. Reamintim că la evenimentul nostru au participat peste 80.000 persoane, fapt ce a adus peste 10 milioane de euro în economia locală din Costineşti. Cele 4 zile de festival s-au desfăşurat impecabil, fără niciun fel de incident, ulterior începând operaţiunea amplă de dezasamblare a festivalului, care a fost gata la termenul impus de autorităţi, plaja fiind predată în starea iniţială”, au declarat organizatorii.

Amintim că, la momentul verificărilor, comisarii Gărzii de Mediu au sesizat că, la două săptămâni după încheierea festivalului, plaja era plină de gunoaie. Prin urmare, i-au aplicat organizatorului o amendă de 20.000 de lei. Între timp, însă, lucrurile s-au rezolvat. Deșeurile au fost strânse de pe plajă în timp util, totul terminându-se cu bine. Locul a fost predat în condiţii bune către Apele Române.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4161 secunde