„Nici Roma n-a fost clădită într-o zi!”, spune proverbul după care deja se ghidează locuitorii din cartierele Poarta 6 și KM 4-5, pentru care anii de așteptare au devenit o poveste fără final. După nenumărate promisiuni și termene amânate, proiectul pasarelei pietonale peste liniile de cale ferată pare, din nou, la un pas de a intra în linie dreaptă. Reprezentanții administrației locale vorbesc despre un nou pas procedural care ar urma să pună în mișcare proiectul mult invocat.
O investiție așteptată în zona Liceului Teoretic „Lucian Blaga”
După ani întregi de sesizări și promisiuni reluate aproape la fiecare mandat, locuitorii din Poarta 6 și KM 4-5 încă nu beneficiază de pasarela pietonală promisă în zona Liceului Teoretic „Lucian Blaga”. O investiție anunțată drept necesară și urgentă rămăsese doar la stadiul de proiect.
De ce este această pasarelă atât de așteptată? Pentru că, în lipsa unei traversări sigure, oamenii continuă să își riște viața zilnic. În ultimii ani, zona a fost marcată de accidente feroviare mortale, de persoane rănite după ce s-au împiedicat de șine sau de pietrele dintre linii, dar și de incidente violente – jafuri și agresiuni semnalate de cei care tranzitează perimetrul, mai ales după lăsarea serii.
Pentru comunitate, pasarela nu mai este de mult un simplu proiect de infrastructură, ci o necesitate care ține de siguranța de zi cu zi.
Cum va arăta pasarela pietonală peste liniile de cale ferată
Pe hârtie, totul arată bine. Planul prevede și amenajarea de spații pentru bicicliști, zone de traversare adaptate pentru terenuri abrupte, precum și facilități moderne pentru persoanele cu dizabilități.
Siguranță pentru pietoni – o prioritate amânată
Primele demersuri pentru construirea pasarelei au fost inițiate încă din 2021, când au fost aprobate studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici, iar administrația locală a început pregătirea documentației pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție. Drumul de la intenție la implementare s-a dovedit însă anevoios, proiectul fiind frânat de etape birocratice și rămânând, pentru o perioadă, în plan secund. Abia în 2023 subiectul a revenit pe agenda autorităților.
În septembrie 2024, consilierii locali au dat undă verde studiului de fezabilitate și principalilor indicatori tehnico-economici pentru proiectul „Pasarelă pietonală peste liniile de cale ferată între cartierul KM 4-5 și cartierul Faleză Sud – Poarta 6, în zona Liceului Teoretic «Lucian Blaga»". Valoarea estimată a investiției se ridică la peste 18 milioane de lei fără TVA (aproximativ 21,5 milioane lei cu TVA), iar finanțarea va fi asigurată din bugetul local. Termenul de execuție, unul relativ scurt pentru o investiție de acest tip, este de nouă luni.
Un nou pas a fost făcut în anul 2025, odată cu emiterea Certificatului de urbanism nr. 183, document care deschide calea pentru realizarea studiilor de specialitate și pentru obținerea autorizației de construire. Deși ritmul nu este unul alert, semnalele din prezent indică faptul că investiția înaintează, treptat, spre faza concretă a lucrărilor.
Contractul, momentul decisiv pentru implementare
Pe lângă pașii deja făcuți, reprezentanții Primăria Constanța au declarat pentru „Cuget Liber“:
„În scurt timp, va fi semnat contractul privind serviciile de proiectare și asistență tehnică pe perioada execuției lucrărilor și execuția lucrări pentru realizarea obiectivului de investiții Pasarelă-Pietonală peste liniile de cale ferată între cartierul KM 4-5 și cartierul Faleză-Sud, Poarta 6, în zona Liceului Lucian Blaga", a declarat Luminița Lare, reprezentant din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Constanța.
Această declarație marchează practic trecerea proiectului din faza de planificare în faza de implementare. Semnarea contractului va desemna firma sau echipa responsabilă atât pentru proiectarea finală, cât și pentru asistența tehnică pe durata lucrărilor, dar și pentru execuția efectivă a pasarelei. În termeni simpli, în urma acestui pas, planurile vor începe să prindă contur în teren, iar comunitatea va putea vedea, pentru prima dată, lucrările concrete care vor transforma promisiunea de ani de zile într-o construcție reală și funcțională.
Practic, pentru locuitorii din Poarta 6 și KM 4-5, semnarea acestui contract înseamnă că perioada de așteptare începe să aibă un termen clar și că pasarela mult așteptată nu mai este doar un proiect pe hârtie, ci devine un șantier concret, cu pași vizibili spre finalizare.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.