Pericolul din butoaiele cu must! "Există risc de intoxicație cu gaze toxice"

194
Pericolul din butoaiele cu must!

Articole de la același autor

Toamna, după culesul viilor, ajung în atenția cadrelor medicale persoane care acuză stări de rău, probleme respiratorii, grețuri, vărsături etc. și spun că au început să se simtă astfel după ce au coborât în beciuri sau au intrat în magazii, să verifice butoaiele unde au pus mustul la fermentat. Pompierii militari atrag atenția asupra riscului apariției intoxicației cu gaze toxice. 
"Aceste persoane își pot pierde viața în urma intoxicației. Iar, de multe ori, pot ajunge victime și persoanele care încearcă să le salveze. În lipsa oxigenului din aceste spații închise (beciuri, magazii sau alte încăperi), dioxidul de carbon emanat în urma procesului de fermentație se transformă în monoxid de carbon, gaz fără culoare sau miros, care pătrunde în organism pe cale respiratorie și constituie o otravă puternică", atrag atenția reprezentanții ISU. 


Intoxicația cu monoxid de carbon se manifestă prin tulburări neuropsihice, dureri de cap, vâjâieli în urechi, oboseală, pierderea capacității de a judeca și acționa; într-o fază avansată, apar grețurile, vărsăturile, amețelile și chiar coma. 


Pentru a evita astfel de situații, pompierii vă sfătuiesc: nu puneți mustul la fermentat în spații închise, anunțați pe cineva că veți intra într-o astfel de încăpere, verificați concentrația de oxigen din încăpere, când intrați - cea mai simplă modalitate, luați o lumânare, iar dacă se stinge, înseamnă că nu există suficient oxigen. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6246 secunde