Peste 150 de vârstnici, premiați pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității

135
1 min citire
Peste 150 de vârstnici, premiați pentru contribuția pe care au avut-o la viața comunității - x-premiere-1738154175.jpg
Începând de joi, 30 ianuarie, un număr de 152 de vârstnici, care au depus cereri în cursul lunii noiembrie, vor primi acasă, prin mandat poștal, sumele oferite de Primăria Constanța. De data aceasta, sunt premiate 68 de persoane care au împlinit 80 de ani, 21 persoane care au împlinit 90 de ani, precum și 63 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Premiile oferite de Primăria Constanța sunt: 300 de lei seniorilor trecuți de 80 de ani, 500 de lei celor de 90 de ani,1.000 de lei celor care au împlinit 100 de ani și 300 de lei pentru cei care au petrecut împreună peste jumătate de secol.
Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită pe adresa de e-mail [email protected] sau [email protected] următoarele documente: cerere tip; carte de identitate; certificatul de căsătorie; declarație pe propria răspundere din care să reiasă faptul că documentele sunt conform cu originalul - doar pentru cererile primite în format electronic. Potrivit reprezentanților municipalității, documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr.116 C (incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă), în zilele de luni, marți, miercuri, vineri, între orele 8:30-16:30, iar în ziua de joi între orele 8:30 - 18:30. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la numărul de telefon 0241.485.533.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0432 secunde