Peste 20.600 de persoane au participat la cursuri de formare profesională

256
Peste 20.600 de persoane au participat la cursuri de formare profesională - xformare-1671698202.jpg

Articole de la același autor

Din luna ianuarie până la finele lunii noiembrie, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a cuprins în programele de formare profesională organizate prin intermediul centrelor regionale de formare profesională a adulţilor și centrelor proprii din cadrul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, 20.620 persoane. Dintre acestea, 16.998 sunt șomeri, 477 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, iar 1.058 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie. De asemenea, alte 2.068 persoane participante la cursuri de formare profesională fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare. Totodată, alte 19 persoane sunt beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competențelor. Precizăm că în perioada de referinţă au fost organizate 1.187 programe de formare profesională gratuite, dintre care 705 programe de calificare/recalificare, 272 programe de iniţiere, perfecţionare sau specializare şi 210 programe de competențe cheie/transversale. Potrivit ANOFM, principalele meserii/ocupaţii, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în perioada ianuarie - noiembrie 2022, sunt: competențe antreprenoriale; inspector /referent resurse umane; operator introducere, prelucrare, validare date; lucrător în comerț; lucrător comercial; agent de securitate; bucătar etc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.571 secunde