Peste 350 de bilete de tratament, disponibile pentru pensionari

368
1 min citire
Peste 350 de bilete de tratament, disponibile pentru pensionari - pensii1347999784-1351545493.jpg
Pensionarii care doresc să plece la tratament pot alege dintr-o gamă variată de stațiuni din întreaga țară. Pentru perioada noiembrie - decembrie 2012, au fost alocate 357 de bilete de odihnă prin Casa de Pensii în baze de tratament din Amara, Băltăgești, Bușteni, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Eforie Sud, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mamaia, Mangalia, Muntele Băișorii, Neptun, Ocna Șugațag, Olănești, Olimp, Predeal, Pucioasa, Sângeorz, Saturn, Sinaia, Slănic Moldova, Slănic Prahova, Sovata, Vălenii de Munte, Vatra Dornei, Venus și Voineasa. Pensionarii care beneficiază de aceste bilete mai au la dispoziție numai trei zile pentru a achita partea din preț pe care o suportă ei. Reprezentanții Casei Județene de Pensii Constanța au anunțat că ultima zi pentru plata biletelor este joi, 1 noiembrie, până la ora 13,00. Plecarea va avea loc pe data de 8 noiembrie. Cele mai căutate stațiuni sunt Căciulata, Covasna, Herculane, Olănești, vatra Dornei, dar și cele din județul Constanța, la Mangalia și Techirghiol.
Prețurile biletelor diferă în funcție de confortul dorit și pornesc de la 301,68 lei la un hotel de două stele și ajung până la 499,80 lei la hotel de trei stele.
Pot beneficia de tratament balnear, în condițiile legii, persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii, precum și beneficiarii unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear. În perioada unui an calendaristic, o persoană poate beneficia de un singur bilet. Durata tratamentului balnear este de 12 - 18 zile.
Pensionarii care nu au gratuitate trebuie să suporte o contribuție bănească, dar nu mai mare de jumătate din pensia pe luna anterioară cumpărării biletului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0332 secunde