Din cauza ruperii unui conductor, zece localități din județul Constanța au rămas sâmbătă fără energie electrică. Adamclisi, Zorile, Șipote, Deleni, Vlahi, Florii, Abrud, Alimanu, Hațeg și Dunăreni nu au avut curent electric sâmbătă, începând cu ora 06,00. Patru dintre localități au fost realimentate până la prânz. Locuitorii din Adamclisi, Zorile, Șipote, Deleni, Hațeg și Abrud nu au avut curent electric până sâmbătă seara.
Din cauza vântului puternic, alte trei localități din zona Negru Vodă au rămas, sâmbătă, fără electricitate: Darabani, Vâlcele și Coroana. "În cazul celor trei localități, a fost găsit defectul rapid și, până la prânz, a fost remediată avaria", se arată într-un comunicat al Enel Distribuție Dobrogea.
Tot sâmbătă, începând cu ora 09,30, timp de două ore, localitățile Castelu, Cochirleni și Rasova au rămas fără electricitate.
Localitatea Urluia nu a avut curent electric de vineri, de la ora 20,30 și până sâmbătă, la ora 11,00. "Din cauza drumului blocat nu s-a putut interveni mai repede la Urluia", se arată în comunicatul Enel.
Avarii au fost și în alte 17 localități din zona Cobadin - Băneasa, unde s-a intervenit operativ și au fost realimentați cu energie electrică toți consumatorii.
Ploile și vântul puternic au lăsat vineri, fără curent electric, localitățile Ion Corvin, Viile, Aliman, Vlahi, Urluia, Coșlugea, Satu Nou, Canlia, Bugeac, Almălău și Ostrov.