Pfizer va solicita autorizaţie pentru vaccinul anti-Covid pentru copiii cu vârsta între 2 şi 11 ani

293
Pfizer va solicita autorizaţie pentru vaccinul anti-Covid pentru copiii cu vârsta între 2 şi 11 ani - gettyimages1229877394e1606896356-1620201646.jpg

Articole recomandate

Pfizer va solicita autorizaţie de urgenţă pentru vaccinul său anti-Covid pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 11 ani, începând din septembrie, informează Digi24. Anunţul vine la două zile după ce autorităţile americane au anunţat că și copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani ar putea primi doze de vaccin Pfizer / BioNTech încă de săptămâna viitoare.


Joe Biden a lansat în aceeaşi zi o nouă etapă a campaniei de vaccinare Covid-19 în Statele Unite, care trebuie să integreze adolescenţii şi să vizeze americanii mai reticenţi, cu un nou obiectiv ca cel puțin 70% dintre americani să fie imunizați cu cel puțin o doză, până la sărbătoarea naţională din 4 iulie. Preşedintele SUA a anunţat, de asemenea, o ţintă de 160 de milioane de americani complet imunizaţi până la aceeaşi dată. O cerere de prelungire a autorizaţiei de urgenţă a vaccinului Pfizer / BioNTech pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani a fost depusă la începutul lunii aprilie în Statele Unite, iar decizia Agenţiei Statelor Unite pentru Medicamente (FDA) este aşteptată până la începutul săptămânii viitoare.


"Vreau ca părinţii americani să ştie că atunci când va veni acest anunţ, vom fi gata să acţionăm imediat", a spus Joe Biden.


20.000 de farmacii vor putea vaccina imediat adolescenţii, iar dozele vor fi apoi trimise pediatrilor, a spus el. FDA a asigurat că va studia cererea de autorizare "cât mai repede şi cât mai transparent posibil."


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3629 secunde