Plaja din Mamaia, înghiţită de valuri. „Se micşorează zona de nisip şi creşte cea de îmbăiere!”

3343
3

Articole de la același autor

O parte din plaja Mamaia, proaspăt înnisipată primăvara trecută, a fost înghiţită de valuri, în urma furtunilor din ultima perioadă, iar pe alocuri s-au adunat mormane de scoici tocate. Specialiştii susţin că este un fenomen natural, pe care îl aşteptau şi care va reaşeza atât malul cât şi zona de îmbăiere, astfel încât să fie mai confortabil pentru turişti.

Plaja din Mamaia se reface după lucrările de reabilitare şi înnisipare care s-au desfăşurat iarna trecută. Valurile puternice de la începutul sezonului rece au înaintat metri buni spre uscat şi au muşcat din mal, unde au lăsat cratere adânci. În unele porţiuni, acolo unde plaja avea chiar şi 100 de metri lăţime, aceasta s-a micşorat vizibil.

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, beneficiarul lucrărilor de stopare a eroziunii costiere realizate cu fonduri europene, iarna trecută, susţin că au anticipat acest fenomen şi chiar au mizat că se va produce, tocmai de aceea înnisiparea s-a realizat pe o porţiune de aproximativ 100 de metri. Aceştia spun că inclusiv nisipul va deveni fin, pentru că va fi separat de scoici în mod natural, prin acţiunea valurilor.

„Profilul de plajă funcţionează, aşa cum am anticipat de la etapa de proiectare. Marea îşi creează profilul de stabilitate, de echilibru natural, la care ne aşteptam, prin această modalitate. Se observă acum fenomenul numit cliffing, arată ca o mică faleză, datorită acţiunii valurilor, care va progresa în timp, tocmai pentru a compensa diferenţa de volum din zona submersă, care avea o progresie rapidă”, a explicat directorul tehnic al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Nicuşor Buzgaru, managerul de proiect.

Fenomen natural, anticipat de specialişti

Potrivit acestuia, pe măsură ce plaja se va micşora, se va lăţi zona de îmbăiere, astfel încât va fi mai mult loc pentru înot, iar geamandurile vor fi puse la mai mare distanţă faţă de mal. „Va muşca din plaja emersă, va rupe o perioadă 2 - 3 ani, sperăm, o parte din lăţimea acesteia. Se vor pierde până la 40 de metri. Acest lucru este deja estimat din proiectare. Metrii respectivi vor fi duşi în zona emersă pentru a compensa profilul în zona de îmbăiere, unde turiştii vor regăsi o progresie mult mai lină decât a fost anul anterior”, a mai precizat managerul de proiect.

Nicuşor Buzgaru a mai spus că totul depinde de evoluţia fenomenelor meteorologice. „Ne dorim să fie furtuni de intensitate mai mare tocmai pentru a accelera acest proces, pentru a se regla profilul de stabilitate cât mai repede. Maxim el poate ajunge până la cinci ani şi nu ne dorim să lucreze atât de mult. Totul ţine de batimetria profilului mării, care nu este perfect plană peste tot. Este evident că nu va lucra pe toată lungimea de şapte km la fel şi de ceea vom vedea porţiuni unde fenomenul este mai uşor vizibil, de amploare mai mare, şi zone unde fenomenul va avea o viteză mai mică de manifestare”, a mai adăugat directorul ABADL.



Urmează plaja din Eforie


Proiectul de reabilitare a plajelor s-a încheiat în zona Mamaia, dar continuă, în prezent, în zona Eforie. Aici se lucrează, în prezent, la construcţia digurilor emerse şi submerse. Tone de pietre şi mii de stabilopozi au fost aduşi pe plajele din Eforie Nord şi Eforie Sud. Între timp, se pregăteşte conducta cu care va fi adus nisipul, etapa de înnisipare fiind programată să înceapă în luna februarie 2022. Plajele din această zonă a litoralului vor câştiga, de asemenea, zeci de metri, eroziunea costieră fiind extrem de agresivă pe unele porţiuni unde aproape că nu mai exista plajă.



Comentează știrea

Mihai
11 decembrie 2021
Jurnalisti dezinformatori de opinie

Titlu de evz , ziaristi formati la scoala protv , stirile de la ora 5 s-au mutat peste tot.

Mihai
12 decembrie 2021
Plaja

Felicitari ca ati raspuns sugestiei de a schimba titlul.

Luci deLon
16 decembrie 2021
10

de ce mai mentionati, daca stiam?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5837 secunde