Plata retroactivă pentru contribuția la pensie

941
La sfârșitul săptămânii trecute, Guvernului a aprobat Ordonanța de Urgență pentru plata retroactivă a contribuției de asigurări sociale. Măsura are în vedere lărgirea sferei de asigurați ai sistemului public de pensii și dă posibilitatea exercitării dreptului fundamental la pensie, prin inclu-derea persoanelor care nu au avut calitatea de asigurat și care optează să achite contribuția de asigurări sociale pe o anumită perioadă.
Astfel, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp anterioare datei îndeplinirii condițiilor de pensionare, perioade în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.
Persoanele interesate trebuie să încheie până la data de 31 decembrie 2010 un contract de asigurări sociale cu Casa de Pensii de pe raza teritorială de domiciliu. Perioadele de timp pentru care se pot achita contribuțiile de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială și ultimii cinci ani anteriori acestei date.
Baza lunară de calcul o constituie cel puțin valoarea unui salariu de bază minim brut pe țară, reglementat de legislația în vigoare pentru fiecare din luna sau lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plății CAS. Astfel, pentru 2005 (octombrie-decembrie) se plătesc 310 lei, 2006 – 330 lei, 2007 – 390 lei, ianuarie-septembrie 2008 – 500 lei, octombrie-decembrie 2008 – 540 lei, 2009 – 600 lei, 2010 – 600 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 30 Octombrie 2010
Stire din Social : Ferea! Cade stâlpul!
Pagina a fost generata in 1.668 secunde