Compania Națională Poșta Română își extinde portofoliul de servicii cu un produs de nișă, țintit pe un segment de public urban, care caută livrări luxury: rapide, eficiente și discrete.
"Luxury Post Express" se adresează persoanelor care au pretenții foarte clare de la serviciile de curierat.
Poșta Română, prin sucursala Servicii Express, pune la dispoziția clienților curierul lor personal. Pe un sistem door-to-door, clienții, atât destinatarii cât și expeditorii, vor avea o interacțiune rapidă, eficientă și plăcută cu reprezentanții Poștei Române. De astăzi, prin Oficiile Express ale Poștei Române, clienții pot trimite, în aceeași localitate, cadouri, dar și orice fel de alte colete, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 18.00, care vor ajunge în aceeași zi.
Ce puteți trimite prin "Luxury Post Express": într-un cuvânt, orice.
Trimiterile sunt împărțite în funcție de greutate în două categorii, până la 5 kg și peste 5 kg. Am proiectat acest nou serviciu same day, pe care îl recomandăm clienților business, dar nu este limitat la aceștia. Persoanele fizice și juridice vor descoperi rapid că la Poșta Română găsesc cel mai bun raport preț/calitate pentru servicii superpremium și luxury de curierat.
Unde funcționează acest serviciu?
Pentru început, serviciul de curierat ultra-rapid va fi disponibil în orașele reședință din: București, Argeș, Ialomița, Prahova, Dolj, Gorj, Vrancea, Cluj, Bihor, Sălaj, Alba, Covasna, Sibiu, Iași, Neamț, Constanța și Vrancea.
Cum funcționează:
Clientul contactează telefonic oficiul poștal express din oraș și plasează comanda expediției. Agentul curier se deplasează la adresa comunicată și preia trimiterea. Aceasta este preluată și livrată la destinație, la ora comunicată de client (same day sau next day), fără a mai trece prin filtre suplimentare. Agentul curier este dedicat clientului și se asigură că, în timpul cel mai redus, coletul ajunge la destinație și este livrat. Fiecare trimitere este monitorizată live prin sistemul Track and Trace.
Creșterea parcului auto al Poștei Române, de la finalul anului trecut, este valorificată, inclusiv prin inițierea unor servicii noi de curierat care se bazează, în primul rând, pe rapiditate și eficiență. Normele sunt simplificate, pentru că ne dorim o interacțiune cât mai simplă și plăcută cu clienții. Luxury Post Express garantează timpi reduși de așteptare, plus o experiență plăcută pentru clienți, totul într-un pachet competitiv din punct de vedere al prețului.
Orice trimitere mai ușoară de 5 kg costă 19 lei (fără servicii adiționale, cum ar fi confirmare de primire electronică), în timp ce orice trimitere de la 5 kg la 10 kg va costa numai 25 de lei. Prețul este, cu siguranță, ceea ce ne diferențiază pe piață dar, în același timp, ne mândrim cu programul de 12h/zi, care le va oferi clienților o libertate mult mai mare de acțiune pentru orice tip de trimitere.