Poșta Română promite distribuirea pensiilor înaintea sărbătorilor pascale
Articole recomandate
Domeniul în care e mare nevoie de angajați. „Cu cât ajungi mai sus și salariul probabil va fi mai sus”
19 Aprilie 2024
Consumatorii din localitățile Lazu, Agigea și Eforie Nord rămân 36 de ore fără apă rece
19 Aprilie 2024
A început distribuirea tichetelor de Paște. Cine le va primi
19 Aprilie 2024
Sfaturi de top pentru a vă gestiona și a vă îmbunătăți finanțele
19 Aprilie 2024
SE DESCHIDE SEZONUL ESTIVAL! Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu, prezente la eveniment
19 Aprilie 2024
Poșta Română face demersuri ca pensiile să ajungă mai repede la beneficiari, astfel încât toată lumea să aibă bani în casă înaintea sărbătorilor pascale, a declarat, sâmbătă după-amiaza, directorul companiei, Horia Grigorescu, citat de Agerpres.
"Nu doar că ajung toate pensiile la timp, ajung începând cu data de 1 aprilie. Calendarul normal de distribuire a prestațiilor sociale, a pensiilor, este 1 - 15 aprilie. Noi, împreună cu colegii mei, pentru că ei sunt de fapt eroii acestei situații, poștașii, factorii poștali, vom încerca să facem toate demersurile necesare pentru a ajunge chiar mai repede decât calendarul normal. Nu pot să promit acest lucru la acest moment, dar facem absolut tot ce ne stă în putere ca să ajungă banii cât mai repede la toți pensionarii, să aibă toată lumea bani în casă înainte de sărbătorile pascale. Noi încercăm să facem o surpriză pensionarilor și încercăm să venim cât mai repede la ușa fiecărui pensionar", a afirmat Grigorescu, la România TV.
El a recomandat pensionarilor să aibă la îndemână pixul propriu pentru semnarea taloanelor și să păstreze distanța de 1,5-2 metri față de factorul poștal. ''Ca măsuri particulare, în acest moment, avem toți factorii poștali care vor fi pe teren în această perioadă dotați cu măști și mănuși. Totodată, încercăm să găsim o variantă cât mai eficientă să punem banii în plic pentru a limita interacțiunea dintre pensionari și factorii poștali, astfel încât momentul în care se aduc efectiv banii în casa omului să dureze cât mai puțin, să fie banii pre-numărați, să putem să transmitem direct plicul respectiv. Totodată, avem rugămintea față de absolut toți pensionarii, în măsura în care este posibil, să folosească pixuri proprii în momentul în care semnează taloanele de pensii și se atestă că am dus respectivele pensii în casa omului. Distanța este cea pe care am recomandat-o evident tuturor colegilor mei să o păstreze - de 1,5/2 metri - și din nou fac apel pe această cale la toți pensionarii să păstreze această distanță la rândul lor, tocmai pentru a putea să preîntâmpinăm orice eventual contact care ar putea să apară între poștaș și pensionar", a explicat șeful companiei.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 18 Martie 2020
Vineri, 06 Martie 2020
Sâmbătă, 15 Februarie 2020
Joi, 23 Ianuarie 2020
Miercuri, 04 Martie 2020
Sâmbătă, 15 Februarie 2020
Joi, 13 Februarie 2020
Luni, 27 Ianuarie 2020
Luni, 27 Ianuarie 2020
Joi, 23 Ianuarie 2020