Poveste plină de emoţie. "Nu mai am pe nimeni! Toţi sunt plecaţi la Dumnezeu"

Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoanele Adulte cu Dizabilităţi (CIAPAD) de la Techirghiol are în îngrijre, la ora actuală, 31 de persoane, din care cele mai tinere au 53 de ani, iar cea mai vârstnică, 90 de ani.

Decanul de vârstă al acestui centru este Valerica sau Vali, cum îi spun majoritatea. În tinereţe, bătrânica a lucrat în turism, la un hotel din Mangalia şi spune că, dacă ar avea şansa de a fi iarăşi tânără, şi-ar alege aceeaşi meserie. Despre ea, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) spun că s-a născut la data de 13 octombrie 1930, la Constanţa, deşi părinţii ei erau din Buşteni. În viaţă, a avut două mari iubiri: România şi meseria, iubiri care şi acum, la vârsta de 90 de ani, îi inundă inima cu fericire şi i-au ghidat toţi paşii în meseria aleasă.

„Turiştii vin şi pleacă, dar tu rămâi aici. De aici mănânci o pâine. Apără-ţi ţara, în primul rând”, după aceste vorbe înţelepte şi-a ghidat doamna Vali cariera. De-a lungul timpului, a fost şef serviciu Personal la un hotel din Mangalia, unde a lucrat acolo de la vârsta de 20 de ani, până a ieşit la pensie.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC, Oana Manoilă spune că tanti Vali ar fi fost o femeie cochetă toată viaţa şi i-a povestit că, totuşi, parfumurile pe care le purta nu erau din cele mai scumpe, dar mirosul lor era foarte discret. „Nu îmi permiteam lucruri scumpe. Aveam 700 de lei salariul, un salariu mediu pe acea vreme, dar tot nu era suficient pentru că toate lucrurile bune erau foarte scumpe, ori nu se găseau”, a povestit bătrânica.

„Riscai să te trezești cu Securitatea“

Deşi au trecut mulţi ani de când s-a aflat în câmpul muncii, nonogenara îşi aminteşte că cei mai mulţi turişti care ne vizitau litoralul în acea vreme erau nemţi, iar ea avea un avantaj, în sensul că le vorbea cât de cât limba. „Eu îi luam de la navă, pentru că veneau pe Dunăre şi îi duceam la hotel şi tot eu îi duceam înapoi la vapor. Eu le prezentam hotelul, le făceam programul şi nu am avut nicio reclamaţie. În cartea de impresii, mereu începeau cu primirea pe care le-o făceam şi erau mereu plăcut surprinşi că şefa de serviciu vorbeşte germana. De unde atâta? Ştiam şi eu suficient cât să port o conversaţie simplă. Când mă depăşea situaţia şi nu mai făceam faţă cu germana pe care mi-o aminteam eu, îmi găseam o scuză şi mă retrăgeam. Plus că trebuia să fii mereu foarte atent la ceea ce vorbeşti, pentru că te trezeai cu Securitatea care venea peste tine şi îţi punea tot felul de întrebări şi eu n-aveam de gând să stau să dau cu subsemnatul. Părinţii mei mi-au spus că uneori este bine să taci, să te faci că nu înţelegi şi să te retragi”, a adăugat doamna Vali.

Ea a mai spus că, pe vremuri, România era o ţară foarte căutată în special de turiştii nemţi datorită serviciilor hoteliere de calitate şi frumuseţea litoralului. Camerele erau foarte curate, ordonate, personalul era mereu zâmbitor şi primitor iar, în semn de mulţumire, nemţii le făceau cadouri. „Cu toate că primeam cadouri, nu m-am încurcat niciodată în discuţii cu nimeni, nu am profitat niciodată şi mi-am văzut de treaba mea. La fel le-am învăţat şi pe fetele mele, cameristele şi cred că din acest motiv ne-au apreciat aşa de mult toţi turiştii şi au simţit nevoia de a ne mulţumi oferindu-ne cadouri, lucruri care, pe atunci, la noi nu se găseau, de la ciorapi de mătase până la materiale sau rochii de dentală, căci aşa era moda atunci”, a mărturisit, emoţionată, vârstnica.

Totodată, tanti Vali îşi aminteşte că, atunci, staţiunile de pe litoral erau mult mai curate, aerisite iar turiştii erau foarte manieraţi. Cât despre moda doamnelor de pe litoral, aceasta susţine că era mult mai frumoasă atunci, decât ceea ce se poartă în zilele noastre. Femeile aveau o eleganţă deosebită şi purtau rochii din dantelă asortate cu eşarfe ori pălării de soare.

Să nu te întinzi mai mult decât îţi este plapuma

Ajunsă la o vârstă apreciabilă, ea şi-a amintit că părinţii săi au lucrat la fosta Petrochimia Năvodari. Au fost oameni simpli, dar foarte înţelepţi, iar dorinţa de a lucra în turism ei i-au insuflat-o. „Aveau nişte prieteni ai căror copii lucrau în turism şi mereu îmi povesteau cum este să faci meseria asta. Atunci, turismul era în creştere şi mi s-a părut un domeniu excelent. Aşa am ajuns la Mangalia. A fost o onoare pentru mine să primesc ca oaspeţi în hotelul în care lucram oameni care conduceau afaceri importante în Germania. Nu regret nicio clipă că am urmat acest drum şi, dacă aş mai avea o şansă să mă întorc în timp, aş face acelaşi lucru. Părinţii mei mi-au spus întodeauna să fiu moderată, să nu mă întind mai mult decât îmi e plapuma. Am ascultat şi am urmat toate sfaturile pe care mi le-au dat şi bine am făcut”, este părerea doamnei Vali.

În concluzie, şi-a trăit viaţa aşa cum şi-a dorit. Din păcate, nu are copii, părinţii şi fratele ei, precum şi celelalte rude au părăsit de mult timp această lume. „Sunt plecaţi la Dumnezeu”, spune ea. În urmă cu câţiva ani, femeia şi-a vândut casa din Constanţa, iar noii proprietari au avut mare grijă de ea până în noiembrie, anul trecut, când a căzut şi a rămas imobilizată într-un scaun cu rotile. Nu mai puteau să aibă grijă de ea, aşa că au adus-o, cu acordul ei, la CIAPAD Techirghiol.