Predispoziția la obezitate poate fi identificată printr-un test de sânge

244
< 1 min citire
Persoanele predispuse la obezitate pot fi identificate printr-un simplu test de sânge, care măsoară reacția trigliceridelor din sânge la o masă bogată în alimente grase, potrivit cercetătorilor de la Monell Chemical Senses din Philadephia, informează presa americană de specialitate.
Trigliceridele reprezintă depozitul de resurse energetice al organismului uman și se găsesc sub formă de grăsimi atât în țesutul adipos, cât și în celelalte țesuturi.
Obezitatea – cauzată de genele individului, dar și de alimentație
Răspândirea tot mai mare a obezității în lume este determinată de genele fiecărui, dar și de alimentația bogată în grăsimi și carbohidrați.
În cadrul studiului, cercetătorii americani au măsurat vulnerabilitatea șoarecilor de laborator la o dietă bogată în grăsimi și la obezitate, măsurându-le creșterea nivelului de trigliceride din sânge, după o singură masă. Apoi, șoarecii au primit, timp de patru săptămâni, o masă bogată în grăsimi.
Cercetătorii au anticipat care șoareci vor deveni obezi după cele patru săptămâni, prin examinarea răspunsului metabolic la o singură masă bogată în grăsimi. Astfel, cu cât e mai mică schimbarea nivelului de trigliceride, cu atât mai mare va fi creșterea în greutate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0289 secunde