Pregătim medici pentru Occident! Cine achită nota de plată?

1232
5
Pregătim medici pentru Occident! Cine achită nota de plată? - fond-1499705398.jpg

Articole de la același autor

Exodul medicilor a atins cote alarmante în ultimii ani. La ora actuală, mii de medici lucrează în Germania, Franța sau Marea Britanie, acestea fiind cele mai importante trei destinații spre care se orientează specialiștii români. Potrivit ultimelor statistici, aproximativ 15.000 de medici români au solicitat de la Colegiul Me­di­cilor din România (CMR) actele necesare pentru a putea profesa în afara țării în ultimii ani. 


An de an, unitățile sanitare de pe raza județului Constanța rămân fără personal medical și dau anunțuri că angajează atât medici, cât și personal mediu. Deficitul se datorează, în mod special, faptului că oamenii aleg să plece în străinătate să lucreze pe salarii mult mai mari ca în țară. 


Prezentă de curând la Constanța, Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, a declarat că, dacă am face o evaluare cât a costat pregătirea celor 15.000 de medici care au plecat din țară în ultimii trei ani, o să ajungem la fabuloasa sumă de un miliard de euro. 


"Ca urmare, este ca și cum România ar susține formarea profesională pentru țările din alte părți ale lumii. Desigur, este o onoare pentru noi că putem forma specialiști care să poată face față în alte țări, dar este, pe de altă parte, obligația noastră să discutăm la Comisia Europeană să găsim formule pentru ca sursele financiare care vin spre sistemul educațional să crească, inclusiv din fonduri europene", a declarat, pentru "Cuget Liber", fostul ministru a Educației, Ecaterina Andronescu. 


Tinerii, la rândul lor, susțin că, deși le-ar plăcea să își continue activitatea ca specialiști în țară, nu pot face acest lucru, pentru că salariile ce li se oferă peste hotare sunt mult mai motivante și le oferă alte perspective. 


"Eu am terminat rezidențiatul anul acesta, dar am ales să plec în Franța, unde salariul pe care-l voi primi nu este comparabil cu cel de aici", ne-a declarat Adriana S., absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității "Ovidius". 


Aceeași decizie au luat-o și alți colegi de breaslă. "Vreau să plec din țară de când am intrat la Medicină. Deși salariile medicilor au crescut în ultima vreme, ce oferă Occidentul este mult mai tentant pentru mine", a spus Maria T. 


Așadar, acesta este motivul pentru care tot mai mulți studenți la Medicină se gândesc să plece în Occident după terminarea studiilor. Prin urmare, mulți dintre ei fac școala în țară, dar se gândesc să stea cu stetoscopul la gât în alte țări. În Belgia, Franța și Germania, spre exemplu, salariul minim pentru un medic rezident poate ajunge până la 6.000 euro și chiar 12.000 euro pe lună în Belgia. În plus, în Franța, un medic cu experiență poate câștiga și 7.000 euro pe lună, în Germania un medic rezident câștigă 2.500 euro pe lună, iar unul specialist ajunge să câștige între 4.000 și 5.000 euro. 


Având în vedere această situație, a mai spus Ecaterina Andronescu, "această migrațiune excesivă trebuie reglată, pentru că este o pierdere uriașă pentru țară". 


Comentează știrea

nazi
11 iulie 2017
opinie

Simplu învățământ gratuit la facultățile de medicină nu cum declară ministru educației, contract semnat de spital și student pe 15ani, unul oferă gratuitatea celălalt respectă contractul, cu o clauză de reziliere cu multe zerouri.

Pi si pidi
11 iulie 2017
Unde nu i cap....

Noi,toti romanii suportam scolarizarea lor ( ne referim la cele de stat,nu particulare)...inseamna ca " suntem de acord " cu plecarea lor ,apoi in afara tarii !...vai de capul nostru ! de inconstienta noastra !!

student
11 iulie 2017
la aventura

Pleaca din tara aventurierii pentru salarii mari, dar nici vorba de salarii mari/ cand termina facultatea de medicina foarte putini sunt bine pregatiti /aventurierii sa plateasca scolarizarea sau toti studentii sa faca contract de scolarizare .

Gicu
11 iulie 2017
medici

Avand in vedere ca majoritatea fac facultatea la Fratelli...le doresc drum bun si cale batuta. Vor salarii.mari pe nimic...pana la introducerea unui sistem de calitate in care daca ai gafat sa fi dat afara...cum e la privat...nu vad oportuna cresterea salariilor.medicilor.

BOBY VEGAS
11 iulie 2017
tara de cacat

Cum cine ....noi narodul gloata .dobitoacele acestei tari care muncim k dobitocii pe un salariu de cacat ...singurii care nu platesc ptr medici etc. sunt tiganii ..turcii- tigani ..interlopii toti acei care nu platesc nici un fel de impozit pe acest pamant .nenorocitii !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.535 secunde