Prima salină terapeutică din Constanța a fost inaugurată ieri

6433
Prima salină terapeutică din Constanța a fost inaugurată ieri - 30e6355ebe79c734f71b7d26ef81432f.jpg
Constanța are, începând de ieri, un Centru de recuperare salină. Prezent la inaugurare, Nelu Ștefan Roman, inventatorul salinei terapeutice de suprafață (metodă folosită în centrul constănțean), ne-a spus că invenția sa se adresează bolnavilor cu afecțiuni respiratorii, căci ajută la eliminarea focarelor de infecție ale tractului respirator, ameliorează afecțiunile din sfera O.R.L.-ului, previne răceala și gripa. De asemenea, pot face salinoterapie și cei aflați în căutarea unui loc de relaxare, întrucât reduce nivelul de stres.
Concret, "metoda Roman", cum este brevetată, constă în "tapetarea" pereților încăperii folosite pentru salinoterapie cu bulgări de sare, fixați unul de celălalt printr-un adeziv special. De altfel, inventatorul nu a dorit să dezvăluie secretul îmbinării bulgărilor de sare. Tavanul este acoperit cu stalagmite saline, iar umiditatea aerului este menținută cu ajutorul unei fântâni arteziene. Pentru placarea pereților salinei constănțene au fost folosite peste 45 de tone de sare, iar durata de funcționare a salinei este estimată la 20 - 25 de ani.
Premieră pentru Constanța, inventatorul a afirmat că invenția a fost folosită pentru realizarea mai multor saline din țară, dar și-a dat acordul numai pentru două dintre ele, de la Tulcea și Brașov. "Mai sunt și altele prin țară, pentru care mi-au furat invenția și acum mă judec", a afirmat inventatorul, care a adunat numeroase premii la târguri din țară și străinătate.

20 de lei ședința
Centrul de recuperare salină "Marea Neagră" este situat pe strada Chiliei, numărul 20, iar ședința de terapie presupune ca bolnavii să stea, preț de o oră, pe o băncuță, îmbrăcați comod și inhalând aerosoli sărați. Zilnic, pot face salinoterapie până la 50 - 60 de pacienți. "Ședința este de o oră pe zi și sunt necesare apro-ximativ 15-18 ședințe pe lună, repetate la interval de trei luni, pentru rezultate notabile. În prezent, mă zbat să obțin acceptul Ministerului Sănătății pentru a încheia contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate", a adăugat Nelu Roman. Dintre cazurile vindecate cu ajutorul salinei, inventatorul a dat exemplul unui bărbat care își pierduse capacitatea de muncă din cauza afecțiunii respiratorii și a faptului că obosea prea repede. După mai multe ședințe, el a putut să se angajeze din nou.
Pentru o ședință, constănțenii vor scoate din buzunar 20 de lei. Aurora Rușa, patroana centrului, ne-a declarat că investiția pentru realizarea salinei se ridică la 80.000 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 17 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Miercuri, 16 Septembrie 2009
Stire din Social : Bustul lui Ioan N. Roman zace în mizerie
Miercuri, 16 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 1.6991 secunde