Minorii sună la Telefonul Copilului pentru că nu se mai înțeleg cu părinții

264
Minorii sună la Telefonul Copilului pentru că nu se mai înțeleg cu părinții - 116e85430a46d31adf94aab13aa7f187.jpg
Perioada vacanței a însemnat mai mult timp liber pentru copii, iar numărul apelurilor către Telefonul Copilului, 116.111, a crescut.
Potrivit Cătălinei Florea, director executiv al Asociației Telefonul Copilului, în cele trei luni de vacanță au fost primite 2.913 apeluri, dintre care 1.062 din partea minorilor. "Numărul cazurilor relatate de copii, s-a triplat față de perioada anterioară vacanței, când au fost primite 350 de apeluri din partea copiilor. În urma cazurilor semnalate de către copii am remarcat numeroase probleme emoționale, determinate de lipsa de comunicare între familie și copii", a precizat Cătălina Florea.
Reprezentantul asociației a mai arătat că în 41% dintre cazuri, copiii au necesitat consiliere psihologică privind nevoia de comunicare, neînțelegerile din familie sau singurătatea. 23% dintre apeluri au vizat diverse tipuri de abuz, precum neglijare, molestare fizică și exploatare prin muncă, iar 13% dintre sesizări au fost primite de la copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate și s-au confruntat cu abandonul școlar. Din județul Constanța au fost primite, de la începutul anului, 146 de apeluri.

Cazuri semnalate de copii
Dintre cazurile semnalate de minorii din întreaga țară, reprezentantul Asociației Telefonul Copilului ne-a spus despre apelul primit de la un băiat de 15 ani. "Băiatul, împreună cu fratele său, de 13 ani, au apelat Telefonul Copilului pentru a ne spune despre planurile lor. Ei au vizionat câteva spectacole de circ și au fost foarte încântați de ce au văzut.
Ne-au povestit că au exersat anumite acrobații și că le-ar plăcea să lucreze la un circ în Italia, iar după terminarea studiilor vor să-și urmeze visul", a menționat Cătălina Florea.
O adolescentă de 17 ani a sunat pentru a cere consiliere în vederea îmbunătățirii relației cu mama sa. Tatăl a decedat, în urmă cu nouă ani, iar comunicarea dintre mamă și fiică este deficitară, căci tinerei nu i se permite să iasă în oraș cu prietenii. De asemenea, ea a susținut că ar vrea să fie integrată într-un centru de plasament.
O altă tânără, de 15 ani, a apelat Telefonul Copilului pentru a-și povesti problemele. După divorțul părinților, minora a fost internată într-un centru de plasament, apoi a ajuns în grija rudelor, iar de câțiva ani, este crescută de tată, care s-a recăsătorit. Fata spune că din cauza problemelor nu a absolvit nici măcar ciclul primar și ar vrea să se întoarcă la școală.
Un adolescent de 17 ani a apelat numărul de telefon 116.111 pentru a cere implicarea în realizarea unui program de planning familial în școala unde învață. Apelantul a sesizat că multe dintre fetele din școala lui, eleve în clasa a zecea, au rămas însărcinate, iar solicitarea pe care a adresat-o dirigintei, de a fi prezentat un film legat de efectele unei sarcini timpurii, a fost refuzată. Băiatul s-a mai plâns și de o problemă sentimentală personală, anume că părinții fetei pe care o iubește nu le permit să aibă o relație.
Telefonul Copilului 116.111 este pus la dispoziția copiilor și părinților, zilnic, între orele 8,00 - 20,00. De la înființare, 21 noiembrie 2001 și până pe 15 septembrie, au fost primite aproape 1,5 milioane de apeluri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 17 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Miercuri, 16 Septembrie 2009
Stire din Social : Bustul lui Ioan N. Roman zace în mizerie
Miercuri, 16 Septembrie 2009
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Pagina a fost generata in 1.7769 secunde