Primăria Constanța a pornit fântânile arteziene

503
Primăria Constanța  a pornit fântânile arteziene - fantaniarteziene-1437586776.jpg

Articole de la același autor

Cinci fântâni arteziene din municipiul Constanța au fost reabilitate și, în sfârșit, repornite. Programul de reparații curente și punere în funcțiune a fost demarat de Primăria municipiului Constanța cu numai o săptămână în urmă. În prezent, sunt deja funcționale fântânile din mai multe zone ale orașului.

"Din 15 iulie, Primăria municipiului Constanța a demarat programul de reparații curente și punere în funcțiune a celor 14 fântâni arteziene din Constanța și Mamaia. Sunt deja funcționale fântânile de la sensul giratoriu din intersecția bulevardelor Aurel Vlaicu și Alexandru Lăpușneanu, cea de pe faleza Cazino Mamaia, precum și cele din parcul Arheologic de lângă Primărie. În scurt timp, vor fi terminate lucrările la fântânile din zona faleză Cazino Constanța, Miga și Policlinica II", explică purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Liviu Tramudana.

Potrivit acestuia, orarul de funcționare al fântânilor este între orele 10 și 24, cu pauze de 30 de minute. În cazul în care timpul este nefavorabil, plouă sau este vânt puternic, acestea nu vor funcționa. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5815 secunde