Primele victime ale inundațiilor: o bătrână a murit după ce tavanul casei s-a prăbușit peste ea

Articole recomandate
UPDATE. Femeia din Poiana Cristei, județul Vrancea, dispărută vineri seară și în cazul căreia autoritățile luau în calcul ipoteza să fi fost suprinsă de viituri a fost găsită decedată. Femeia era căutată de zeci de oameni, începând de sâmbătă dimineață.
Ultima dată, femeia în vârstă de aproximativ 70 de ani din comună Poiana Cristei fusese văzută vineri seară în jurul orei 21.00, în zonă pârâului Brezoi, sat Mahriu. Cadavrul femeii a fost găsit la aproximativ un kilometru distanță în amonte, în zona pârâului Brezoi.
"Cercetările continuă pentru stabilirea cauzei decesului, în acest caz fiind întocmit dosar penal pentru moarte suspectă. Cadavrul nu prezintă urme de violentă", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Vrancea, Paula Enache.
Zeci de oameni continuă să caute o a două persoană dispărută în Vrancea. Este vorba despre un bărbat de 68 de ani din localitatea Sihlea. Conform sesizării, bărbatul ar fi plecat vineri de acasă spre pădurea Bogza și nu a mai revenit. v
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, pompierii au fost solicitați să intervină sâmbătă, în satul Zlătunoaia, comuna Lunca, după ce tavanul unei locuințe s-a prăbușit peste o bătrână, la fața locului deplasându-se echipaje de la ISU și de la Serviciul de Ambulanță Județean.
În momentul în care au ajuns la fața locului, echipele de intervenție au constatat că bătrâna, în vârstă de 81 de ani, era decedată, după ce tavanul casei a căzut peste ea. Cel mai probabil, tavanul locuinței a cedat din cauza infiltrațiilor generate de ploile abundente din ultimele zile.
De asemenea, în ultimele ore, pompierii militari și voluntari din Botoșani au fost solicitați să intervină în 16 localități afectate de inundații. Cele mai multe apeluri au venit din localitățile Iacobeni, Copălău și Bălușeni. Patru echipe ale ISU Botoșani sunt în teren pentru monitorizarea situației, a menționat sursa citată.