Produse retrase din magazinele Penny. ANSVSA avertizează asupra unui posibil risc pentru sănătate

45
1 min citire
Produse retrase din magazinele Penny. ANSVSA avertizează asupra unui posibil risc pentru sănătate - 75587221388478735773090243411072-1784913066.webp
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) anunță retragerea de pe piață a două sortimente de semințe marca WELLGOOD, comercializate în magazinele Penny, după ce s-a constatat depășirea nivelului maxim admis de acid cianhidric.
Potrivit instituției, măsura a fost luată de furnizorul Encinger SK s.r.o., iar produsele sunt rechemate din motive de siguranță alimentară.
Furnizorul ENCINGER SK s.r.o. retrage de pe piaţă două sortimente de seminţe marca WELLGOOD, întrucât a fost depăşit nivelul maxim admis de acid cianhidric. Nu poate fi exclusă existenţa unui risc pentru sănătate", a transmis ANSVSA.

Ce produse sunt vizate

Rechemarea vizează următoarele produse:
- WELLGOOD Semințe de in 200 g (Flax Seeds 200 g), cod GTIN 4070308146454, cu date de expirare cuprinse între 20 noiembrie 2026 și 9 februarie 2027;
- WELLGOOD Mix semințe pentru salată 200 g (Mixed Seeds for Salads 200 g), cod GTIN 4337256946483, cu date de expirare cuprinse între 29 august 2026 și 3 noiembrie 2026.
Autoritatea precizează că rechemarea se aplică exclusiv loturilor cu datele de expirare menționate și livrate în magazinele Penny.

Clienții pot returna produsele fără bon fiscal

ANSVSA îi îndeamnă pe consumatorii care au cumpărat aceste produse să nu le consume și să le returneze în orice magazin Penny.
Consumatorii care au cumpărat aceste produse sunt rugați să nu le consume. Produsele pot fi returnate în oricare magazin Penny, iar contravaloarea se restituie fără prezentarea bonului fiscal", a transmis instituția.
Potrivit autorităților, produsele au fost deja retrase de la comercializare.

De ce au fost retrase semințele

ANSVSA explică faptul că semințele de in conțin în mod natural compuși care pot elibera acid cianhidric. Din acest motiv, legislația europeană stabilește limite maxime admise pentru această substanță, iar depășirea lor impune retragerea produselor de pe piață ca măsură de precauție pentru protejarea sănătății consumatorilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0361 secunde