Proiect național pentru protejarea drepturilor pacienților

196
Proiect național pentru protejarea drepturilor pacienților - pacienti-1658852356.jpg

Articole de la același autor

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a lansat proiectul „Pacient Român – legi juste și transparență maximă”, ce se va desfășura în perioada iulie 2022 - iulie 2023, în parteneriat cu Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) și Colegiul Medicilor.

Există tot mai multe probleme în domeniul medical – cazuri de malpraxis, infecții intraspitalicești, posibilitatea folosirii mult mai benefice a cardului de sănătate. Astfel, scopul proiectului privește asigurarea accesului neîngrădit al pacienților la sistemul de sănătate, la legi corecte, precum și la aplicarea justă și transparentă a acestora.

Printre cele mai semnalate probleme din domeniul medical se numără nivelul de cunoaștere și înțelegere al populației privind drepturile pacienților români. Faptul că nu există norme de aplicare pentru legile care privesc pacienții chiar dacă există legi este un alt inconvenient.

De asemenea, aplicația cardului de sănătate și necesitatea înregistrării intervențiilor chirurgicale (la cererea pacienților) în blocurile operatorii reprezintă două probleme importante ale domeniului. Cardul de sănătate poate avea mai multe beneficii decât cele deja cunoscute, iar înregistrarea intervențiilor chirurgicale ar fi utilă atât pacienților, cât și medicilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1688 secunde