Concurs Prostituatele minore din Constanța refuză măsurile de protecție

542

Articole de la același autor

Sunt la vârsta la care se îndrăgostesc prima dată, la vârsta la care alte adolescente de vârsta lor se gândesc ce vor face în viață. În schimb, minorele care se prostituează nu au decât un singur gând: acela de a scoate cât mai mulți bani din vânzarea trupului.

E.M. de 15 ani se prostituează de mai mult timp pe străzile Constanței. Provine dintr-o familie dezorganizată din mediul rural. Mai are nouă frați acasă. Părinții nu au nici un venit. Într-o bună zi, fata a fugit de acasă și s-a gândit să-și câștige singură existența. Ce era mai la îndemână? Să se prostitueze, ceea ce a și făcut. La un moment dat, nu-i mai ajunge Constanța, astfel că, împreună cu o prietenă mai mare cu doi ani decât ea, a încercat să părăsească țara. Angajații Poliției de Frontieră le-au prins când încercau să treacă granița și le-au dus la Direcția Județeană pentru Protecția Copilului (DGASPC), la Adăpostul de zi și de noapte.
Minora figurează în evidențele direcției, așa cum ne-a spus Mihaela Ristea, purtătorul de cuvânt al instituției, din anul 2001. "Minora a fost de mai multe ori în adăpost, însă de fiecare dată a fugit. Cel mai mult a stat o lună. Am încercat să instituim o măsură de protecție prin comisie și să-i asigurăm un loc în cadrul unei fundații, însă a refuzat" – ne mărturisește Mihaela Ristea.
În urmă cu un an, în evidențele DGASPC a intrat și L.C. din județul Constanța. Minora care se prostitua a fost descoperită de Poliție. Fata provine, la rândul ei, dintr-o familie dezorganizată din mediul rural. I s-a oferit o viață civilizată, un acoperiș deasupra capului, o masă caldă și îmbrăcăminte. Nu i-a plăcut acest stil de viață astfel că, în curând, a părăsit adăpostul și s-a întors pe străzi să se prostitueze. Nu a dorit nici reintegrarea în cadrul familiei.

"Culese" de pe șoseaua de centură și de pe strada Caraiman
Toate minorele care au ajuns în Adăpostul de zi și de noapte au fost "culese" de polițiști de pe șoseaua de centură a orașului și de pe strada Caraiman.
O altă minoră care se prostituează pe străzile Constanței se află de mult timp în evidențele DGASPC, fiind cunoscută ca infractor minor. Provine dintr-o familie dezorganizată, iar tatăl copilei este încadrat într-un grad de handicap.
Odată ajunse în adăpost, tinerele fete sunt consiliate și primesc asistență medicală, psihiatrică și socială. Surprinzător, niciuna din prostituatele minore care au ajuns în sistemul de protecție al copilului din Constanța nu avea vreo boală venerică.
"Am avut programe de reintegrare școlară, iar în privința unora am încercat să le calificăm la locul de muncă. Până când să-și dea examenul, au fugit", ne mărturisește purtătorul de cuvânt al DGASPC.
"Nu putem să le ținem cu forța în sistemul nostru, ne-a spus și Petre Dinică, directorul DGASPC. Nu suntem unitate a Ministerului de Interne, nu putem să lipsim copilul de drepturi. Nu avem școli închise, toți copiii merg la școlile din comunitate".
Și, uite așa, părinții nu-și asumă nicio responsabilitate, apoi direcțiile pentru protecția copilului consideră că nu pot face nimic pentru aceste copile. Singurii care nu se leapădă de ele sunt peștii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.7847 secunde