Racordarea la rețeaua de gaze: alternativă salvatoare sau țeapă de zile mari?

4804
12
Racordarea la rețeaua de gaze: alternativă salvatoare sau țeapă de zile mari? - fotofondbransamentgaze-1511287438.jpg
Mii de constănțeni au renunțat numai în această toamnă la încălzirea centralizată și s-au racordat la gaze. Varianta este preferată atât de cei care stau la curte și până acum aveau alte surse de încălzire, dar și de cei care stau la bloc. Asta deși mulți specialiști avertizează că, pe termen lung, varianta încălzirii cu gaze naturale nu va mai rămâne una dintre cele mai ieftine, așa cum este în prezent.

Primăria Constanța dă certificate de urbanism și autorizații de construcție pe bandă rulantă pentru branșamente la rețeaua de gaze. În luna noiembrie, până acum, au fost emise deja 15 autorizații de construcție pentru asociații de proprietari, multe dintre ele incluzând mai multe blocuri. Asta după valul din octombrie, când 58 de asociații de proprietari, adică cel puțin 58 de blocuri, au primit avize pentru branșamente și avalanșa din septembrie, cu 55 de autorizații pentru asociații de proprietari și alte 30 pentru proprietari particulari. Și nu le mai punem la socoteală pe cele emise în lunile de vară, când s-au și făcut o mare parte din lucrări.

Cifrele par să-i contrazică pe cei de la RADET, care susțin că numărul debranșărilor de la sistemul centralizat de încălzire a scăzut semnificativ. Asta după ce, în anii anteriori, chiar directorul Liviu Popa recunoștea că numărul solicitărilor depășise chiar și cele mai pesimiste așteptări.

"Merită toți banii, până la ultimul bănuț!"

De altfel, este binecunoscută reticența RADET cu privire la renunțarea la încălzirea centralizată. Directorul Liviu Popa a subliniat ori de câte ori a avut ocazia că debranșarea nu este o soluție de viitor. Potrivit acestuia, proprietarii apartamentelor nu sunt bine informați cu privire la costurile reale ale instalării de centrale termice de apartament, în sensul că, pe lângă costul redus al facturii de încălzire, trebuie să se aibă în vedere și amortizarea investiției, întreținerea centralei, creșterea prețului gazelor naturale, cât și preconizata taxă de mediu care va fi plătită de fiecare deținător de astfel de centrale termice.

"Chiar dacă la început este o investiție semnificativă, merită toți banii, până la ultimul bănuț. În primul rând pentru confortul tău și al familiei tale. Nu mai depinzi de sistemul de încălzire, de vecini, dacă vor sau nu să se dea drumul la căldură. Ai apă caldă instant, nu trebuie să lași robinetul să curgă 15 minute, ca să poți să faci un duș de 5 minute. Și mai sunt și avariile. Sunt foarte multe, ba nu ai apă caldă, ba nu ai căldură", ne-a povestit Alexandru Mirea.

Alții susțin că prețul face diferența și că nu se pot compara facturile la încălzire centralizată cu cele la gaze naturale.

"Locuim într-un apartament mare, cu patru camere. Numai încălzirea, la RADET, ne ajungea, în fiecare lună de iarnă, cel puțin 1.000 - 1.200 de lei. Bineînțeles, cu toate inconvenientele deja cunoscute, avarii și apă caldă cu porția. Toți vecinii erau nemulțumiți, așa că am hotărât să renunțăm și să aducem gazele pe scară. Acum facem economie la butelie, care era în jur de 65 de lei pe lună, și plătim 25 de lei la gaze, iar la încălzire, avem până acum în jur de 150 - 200 de lei, pentru octombrie și jumătate din noiembrie. Da, pentru mine și bugetul familiei mele este o diferență uriașă, o sumă pe care nu mai trebuie să o dau la RADET sau la CET sau Dumnezeu știe unde se duceau până acum banii mei", ne-a mai spus și Corina Radu, o constănțeancă din zona Trocadero. 

Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Angajat RADET
22 noiembrie 2017
Da este o tapa de zile mari.

La un apartment de 3 camere platesti pe luna 1000 de lei gazele, 200 lei curentul consumat de centrala plus 20000 ca sa iti faci instalatia. Nu va mai debransati fraierilor ca raman fara primele grase de Craciun.

bic
22 noiembrie 2017
Tot la RADET e mai bine

Ce-i care spun ca plătesc 200 pe lună gazele sânt mincinosi sau stau in frig. La apartament de 3 camere costa minim 10 milioane gazele pe lună. Nu vă gândiți ca dacă va debransati o sa dea RADET faliment si o sa rămână pe drumuri angajați? La familiile lor nu vă gândiți? ? Unde vă e latura socială???

petrica
22 noiembrie 2017
asa este

asa este ,conform angajatului radet si bic este mare teapa ,dar sa nu uitam ca bransarea la gaze este 3 in 1 ca cafeua adica ai si caldura si apa calda si butelie la un pret cu circa 100 ron mai putin decat atunci cand eram la radet si nu am pus la socoteala 70 lei dat pe butelie la 2 luni. Acum este adevarat ca sunt vecini care au pus centrala si acum nu dau drumul (ca sa recupereze investitia) si culmea sunt cei care tipau ca nu au caldura cand eram la radet dar asta este alceva

Liviu Pop
22 noiembrie 2017
radet mare teapa

pt angajat radet :cum mm sa platesti la 3 camere 1000 lei gazele,esti un mare cretin !

gogu
22 noiembrie 2017
butelie

de pe 29 sept pana pe 15 nov am consumat 100mc, apa calda, caldura seara de la 20-6, pe termostat setat la 25-25.5. ziua setat la 23 nu e nevoie sa porneasca, ap e pe sud si e f cald. 3 camere, termopan 4 season, bloc neizolat. 1,74lei/mc. vecinul de langa a consumat intr-o luna 160mc, am inteles ca face mai mult de mancare, deh pensionari, nu are termostat, pozitie pe nv.

Ilie
22 noiembrie 2017
Minti oamenii

De ce minti oamenii ? Esti cumva angajat RADET ? Nimic din ce spui tu nu este adevarat, absolut nimic. Minti cand spui ca o centrala consuma curent 200 lei pe luna sau apartamentul cu 3 camera are consum gaze de 1000 luna. Am centrala si pentru 2 camere platesc in general 150 lei pe luna ia curentul nesemnificativ.

Răspuns la: Da este o tapa de zile mari.
Adăugat de : Angajat RADET, 22 noiembrie 2017
La un apartment de 3 camere platesti pe luna 1000 de lei gazele, 200 lei curentul consumat de centrala plus 20000 ca sa iti faci instalatia. Nu va...
De la Comitetul de sarmani si nevoiasi
22 noiembrie 2017
Catre RADET...Mazare fie laudat !

Cand tov. Mazare (fie laudat) ne dadea caldura gratis sau subventie de la el(cred) sau de la Pesede,nu stiu sigur,ne sufocam in apartamentele noastre.Era asa de multa caldura ca tipam la administratorul de bloc sa ne inchida robinetul,in ciuda bogatanilor care plateau si se vaicareau de frig.Vecinii "cu gipane",bogatanii,cum le spunea Mazare(Mazare fie laudat) plateau 8-10 milioane/luna si inghetau de frig in casele lor....Prostii...! Acum platim noi 8-10 milioane/luna ca sa inghetam noi de frig ca bogatanii,cum le spunea Mazare(fie laudat) se calicesc la 8-13 milioane/luna.Dar noi credem in Pesede ! Credem ca Pesedeul va invinge la orase si la sate,in fabrici si-n uzine,pe ogoare,in buzunare,si-n tribunale,in Parlament si-n magistratura.Pesede e unic.....Mazare fie laudat ! Mazare a spus odata:JUMULIM BANI DE LA FIECARE DUPA POSIBILITATILE LOR,DAM SUBVENTII SI GRATUITATI LA FIECARE DUPA NECESITATI.Eu,de exemplu,nu pot sa muncesc ca am hemoroizi si fisuri in fund,sunt sarac dar am si multe necesitati....Mazare,RADET si Fagadau,fie laudati ! ... Traiasca socialismul pesedist,viitorul de aur al Romaniei ! Traiasca Draknea,burghezul rosu,care nu isi aduce aminte cum a facut el avere.

nicu
22 noiembrie 2017
minciuni de la radet

Domnul angajat radet cam bati campii.

Răspuns la: Da este o tapa de zile mari.
Adăugat de : Angajat RADET, 22 noiembrie 2017
La un apartment de 3 camere platesti pe luna 1000 de lei gazele, 200 lei curentul consumat de centrala plus 20000 ca sa iti faci instalatia. Nu va...
horia
22 noiembrie 2017
gaz clar !

asa-i romanul ! ala cu centrala intra pe articol speriat ca vor pune astia noi taxe sau scumpesc gazul masiv,al fara centrala intra sa se bucure daca nu cumva si-o iau in gurita astia cu centrale,iar altii intra ca vor sa se distreze la comentarii deci una peste alta... totul este ca inainte

Poescu
22 noiembrie 2017
Minciuni RADET

Nu mi-a crescut pretul curentului deloc.Pana astazi am dat drumul la centrala de trei ori , avand in apartament 24 de grade fara centrala. Mi-a venit plata la intretinerea 170 lei iar iarna trecuta in dec-mart nu am depasit 250 lei Se compara cu 800-1000 lei la centralizat????

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5002 secunde