RAJA derulează proiecte în 92 de localități, din șapte județe. "Prețul la apă nu va crește"

172
RAJA derulează proiecte în 92 de localități, din șapte județe.
RAJA S.A. a organizat în cursul zilei de joi, 8 septembrie, o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentată evoluția proiectelor de modernizare și dezvoltare a infrastructurii de alimentare cu apă și de canalizare, aflate în derulare sau finalizate prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). În același timp, s-a discutat despre implementarea altor lucrări de investiții cu fonduri proprii, desfășurate la nivelul sistemelor operate pentru creșterea productivității și eficienței companiei RAJA S.A.

La acest moment, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, RAJA SA are în implementare două proiecte. Scopul acestora este de a contribui la îndeplinirea obiectivelor Axei Prioritare 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor - Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației, prin derularea unor investiții specifice în domeniul apei potabile și al apei uzate pentru 92 de localități, din șapte județe, respectiv Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov și Bacău. Potrivit directorului companiei de apă, Aurel Presură, rezultatul urmărit prin promovarea investițiilor din domeniul apei și apei uzate vizează realizarea angajamentelor ce derivă din Directivele Europene privind epurarea apelor uzate și calitatea apei destinate consumului uman. În prezent, în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a SC RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020 au fost prevăzute investiții pentru un număr de 43 de UAT-uri din județul Constanța, extinderea și modernizarea infrastructurii rețelelor de apă și apă uzată în județ realizându-se prin intermediul a 40 de contracte de lucrări. Astfel, beneficiarii acestor investiții sunt locuitorii din 70 de localități din județ. În plus, până la sfârșitul anului 2022 se estimează finalizarea și demararea procedurilor de recepție la terminarea lucrărilor pentru un număr de încă 28 de autorizații de construire, beneficiarii investițiilor fiind locuitorii din alte 22 localități din județul Constanța, respectiv: Tuzla, Eforie, Costinești, Băneasa, Lipnița, Limanu, Amzacea, 23 August, Pecineaga, Dulcești, Topraisar, Mereni, Fântâna Mare, Chirnogeni, Ostrov, Independența, Hârșova, Albești, Castelu, Tortoman, Poiana, Mangalia.

Reprezentanții RAJA au precizat că extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în cadrul municipiului Constanța au fost prevăzute în cadrul a 11 contracte de lucrări. Astfel, pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați și decontați 30,34 km, din cei 43 km conform contractelor semnate, înregistrându-se un progres fizic de 70,56%.

Pentru sistemul de canalizare menajeră au fost realizați și decontați 22,22 km din cei 34 km conform contractelor semnate, înregistrându-se un progres fizic de 65,35%.

În cadrul conferinței, directorul RAJA a precizat că prețul la apă nu va crește, în urma scumpirii prețului la gaze. De fapt, a subliniat acesta,

RAJA este pe locul 10 la prețul la apă, la nivel național, și la canalizare pe locul 14. „Deci, nu avem cea mai scumpă apă. Suntem singurul operator de apă care nu a mărit prețul la apă în urma scumpirilor prețului la energie, gaze. Ultima mărire de preț a fost în cursul acestui an, pentru că suntem obligați, conform aplicației pe care am depus-o la Uniunea Europeană, ca să obținem bani, să respectăm o politică tarifară. Știu că a fost o creștere de 12,5%, inflaţia a fost de 10% și restul de 2,5% a fost conform politicii tarifale”, a adăugat Presură.

Referitor la şantierul de pe strada Ştefan cel Mare, acesta a completat că operatorul de apă nu mai efectuează lucrări pe acest tronson şi că RAJA a finalizat lucrările de mai bine de o lună de zile. „Noi nu mai avem lucrări în derulare pe strada Ștefan cel Mare. Am avut un constructor cu care a trebuit să reziliem contractul. Până la îndeplinirea tuturor documentelor care ne-au dat voie să facem rezilierea acestui contract nu am putut să intrăm. După ce am avut aceste documente de reziliere, imediat am intrat cu echipele noastre și am terminat la timp”, a mai spus directorul RAJA.



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.762 secunde