RAJA modernizează rețeaua de apă din sudul litoralului. Investiții de peste 500 de milioane de euro, în anii următori

914

Articole recomandate

Constănțenii au la robinete apă de izvor. Asta susține directorul regiei de apă RAJA, Felix Stroe, dar și primarul municipiului, Decebal Făgădău. Toate acestea au fost posibile prin reabilitarea și modernizarea stației de tratare a apei potabile Palas Constanța. Aceasta a fost inaugurată vineri în prezența prim-ministrului Viorica Dăncilă și a ministrului pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb.

Lucrările au fost realizate în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu, cu o finanțare nerambursabilă UE de 13.911.000 lei și o cofinanțare RAJA de peste 4,2 milioane de lei. Practic, prin cele nouă conducte de distribuție este asigurată furnizarea apei potabile în flux continuu pentru aproximativ 350.000 de locuitori din municipiul Constanța și orașul Năvodari. Calitatea apei tratate este în permanență monitorizată prin laboratoarele proprii RAJA din incinta stației, acreditate Renar. Totodată, prin capacitatea mare de stocare a apei tratate, se conferă o autonomie de funcționare și în situații de avarie, cele patru rezervoare de 20.000 mc la care se mai adaugă unul de 10.000 mc și unul de 6.000 mc asigurând apa necesară pentru o perioadă mare de timp.

"Aceasta este cea mai modernă stație de tratare a apei potabile Palas Constanța din România. Compania noastră parcurge de mulți ani un drum consecvent, rapid, dinamic, de modernizare, cu schimbări majore semnificative care se văd de la an la an. Este o stație de tratare a apei potabile care asigură apa pentru municipiul Constanța și orașul Năvodari. Este o apă potabilă monitorizată prin analize de laborator care se fac din două în două ore, este o stație care ne dă o apă curată, sănătoasă, cu aceleași calități ca și apa de izvor. Este o contribuție majoră la sănătatea populației, la o viață curată, la o viață civilizată", a declarat directorul general al RAJA SA, Felix Stroe.

Acesta a punctat sprijinul direct, consilierea și mai ales împrumuturile pe care Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare le-a acordat companiei constănțene pentru a realiza asemenea investiții și cofinanțările necesare.

La rândul său, primarul Decebal Făgădău s-a arătat încântat și mândru de noua stație de tratare.

"Vorbim despre sănătate și despre viață. Sunt mândru de compania RAJA și de echipă, cei care au lucrat și au transformat această groapă de gunoi, în cea mai modernă stație, iar dovada este următoarea: eu, primarul municipiului Constanța, împreună cu copiii mei bem apă de la robinet. Până să văd această stație, trebuie să recunosc, la fel ca toată lumea, mergeam la supermarket și îmi cumpăram apă. De când am văzut ce se întâmplă aici, ce tehnologie se folosește și cât de profesioniști sunt oamenii care fac analize zi de zi, m-am convins și mi-am convins familia să bem apă de la robinet", a spus primarul Făgădău.

Planuri mari pentru viitor

Cu prilejul inaugurării de vineri, conducerea RAJA a semnat un nou contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare OIM, Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța, în perioada 2014 – 2020, în valoare totală de 593.184.900 de euro.

"Însumând Programul Operațional Sectorial de Mediu și POIM, ajungem la cifra de 930 de milioane de euro, adică peste un miliard de dolari, investiții realizate, proiectate și în curs de realizare, de către compania noastră. Iată cum o companie publică, de stat, reușește să aducă în România peste un miliard de dolari în două programe. Toate aceste eforturi extraordinare sunt și foarte costisitoare. În secolul 21, trebuie să ne conformăm la cerințele de mediu. Compania de apă are implicații puternice asupra mediului. Și atunci trebuie să ne luăm toate măsurile, să tratăm apele uzate, să le epurăm și să deversăm în mare cu aceeași calitate cu care le-am luat, ca și apa de izvor. Toate acestea înseamnă costuri, dar pe care ne străduim să le ținem la un nivel foarte jos, la un nivel rezonabil", a mai subliniat Felix Stroe.

Potrivit acestuia, în cadrul POIM, vor fi extinse rețelele de apă cu peste 725 de km, vor fi construite încă 48 de stații de tratare, peste 40 de noi surse de apă și 45 de noi rezervoare uriașe pentru înmagazinarea apei. În plus, rețeaua de canalizare se va extinde cu aproximativ 600 km și vor fi construite 138 de stații de pompare ape uzate și șase stații moderne de epurare.

Directorul RAJA a punctat ceea ce este una dintre cele mai mari investiții din cadrul POIM: o nouă rețea de apă potabilă către stațiunile de pe litoral.

"De zeci de ani nu s-a făcut o asemenea investiție în România. Este vorba despre apeductul care pleacă de la Medgidia, trece pe la Constanța și merge pe tot litoralul, un apeduct cu o lungime de peste 100 de km și va asigura apa potabilă pentru tot litoralul, pentru Constanța, pentru tot ce se află pe traseul său. În felul acesta, eliminăm orice risc ca pe viitor să diminuăm cantitatea de apă care este necesară litoralului, care este necesară Constanței și celorlalte unități administrativ teritoriale", a mai spus Felix Stroe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5444 secunde