Reguli noi de circulație pe un tronson al străzii Ecaterina Varga

116
Reguli noi de circulație pe un tronson al străzii Ecaterina Varga - x-circulatie-2-1702392891.jpeg

Articole de la același autor

Potrivit Primăriei Constanţa, proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier și Comisia de Circulație, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia. Astfel, începând de marţi, 19 decembrie, circulația rutieră va fi reorganizată pe strada Ecaterina Varga. Circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada Negru Vodă spre bulevardul Ferdinand. Instituirea regimului de sens unic, invers decât este acum pe această stradă, a fost necesară pentru a oferi o alternativă de circulație autovehiculelor, cât și pentru decongestionarea traficului rutier, precum și pentru eliberarea trotuarelor de autovehiculele parcate neregulamentar. În plus, aici vor fi amenajate locuri de parcare care vor fi puse la dispoziția riveranilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4118 secunde