Revoltă în rândul dentiştilor. "Colegiul Medicilor Stomatologi ne-a trădat"

4032
5 min citire
Medicii dentişti din întreaga ţară se revoltă. Un ordin emis de Colegiul Medicilor Stomatologi și publicat la sfârşitul lunii iunie, în Monitorul Oficial, a creat un scandal monstru în rândul acestora. Mai exact, modificarea legislativă făcută de colegiu le interzice medicilor stomatologi să mai efectueze anumite proceduri pe care le-au învățat încă din băncile facultăţii și, bineînţeles, pe care le-au practicat ani de zile.
Este vorba despre Deciziile nr. 4/2CN/2023 şi nr. 5/2CN/2023, care reglementează competenţele medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în specialitatea Stomatologie generală, precum şi competenţele medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară.
Numeroşi stomatologi din Constanţa, alături de colegii lor din ţară, au semnat, deja, o petiție adresată Comisiei de Sănătate și Comisiei de Abuzuri din cadrul Senatului României, prin care atrag atenția că aceste decizii vor pune, practic, lacăt pe cabinetele stomatologice mici, în detrimentul clinicilor mari. Menţionăm că, până la acest moment, petiţia a fost semnată de un număr de 8.090 persoane. Medicii susţin că situaţia este anormală şi injustă, având în vedere faptul că li se impune, prin diferite acte normative, celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor cabinete individuale, fără rezidențiat, să își restrângă setul de proceduri pe care le făceau dintotdeauna, inclusiv prevenția. Aşa cum era de aşteptat, cei mai afectați vor fi, în această situație, pacienții din mediul rural sau orașele mici, care vor fi nevoiți să se îndrepte spre clinicile mari. Dentiştii spun că această formare a fost obţinută după mulţi ani de studiu şi de practică, examene, iar acum li se ia dreptul de a practica meseria în aceleaşi condiţii şi sunt favorizaţi cei cu rezidenţiat. De altfel, mesajul lor este disperat: „Susţineţi-ne în încercarea de a opri aceste limitări în practicarea meseriei noastre, limitări care vor avea un impact major asupra accesibilităţii populaţiei la serviciile de îngrijire orală".
Tocmai de aceea, ei îşi doresc ca împreună să identifice o soluție de tranziție, care să nu încalce drepturile deja câștigate de către cei aproximativ 15.000 de medici stomatologi care au întrunit condiţiile de exercitare a profesiei în baza prevederilor anterioare.
Fără rezidenţiat în stomatologie generală, nu mai au voie să facă multe lucrări
Ce spun medicii constănţeni? Dr. Ruşen Seyti este de părere că nu este corect ca dentiştilor să li se ia un drept pe care l-au câştigat, practic, prin examenul de licenţă. „De exemplu, începând de săptămâna trecută, eu nu mai am voie să fac sigilări şi doar cei care au rezidenţiatul în stomatologie generală vor avea voie să realizeze astfel de intervenţii. Este absurd ce se întâmplă, ţinând cont că eu, când am terminat facultatea, am avut nişte competenţe câştigate prin examenul de licenţă. Practic, am voie să pun implanturi, dar nu am voie să fac sigilări. Din 2004 până în 2020 nu a existat specializarea de rezidenţiat de stomatologie generală. Anul acesta îşi finalizează cursurile prima generaţie de rezidenţi de stomatologie generală. Din păcate, au încropit o listă de competenţe pe care să le aibă ei în plus faţă de cei fără rezidenţiat şi, pentru că nu au ce să le mai dea, s-au gândit să taie de la cei fără rezidenţiat" a declarat medicul pentru „Cuget Liber”.
Dr. Eda Vuap Cadâr ne-a mărturisit că totul a început în urmă cu câţiva ani, de prin 2012, când a început să li se tot retragă din competențe, fără știrea lor. „În 2020, am fost singura specialitate din breasla medicinei căreia i s-au pus numai piedici și ne-au închis timp de două luni, în pandemie. Puteam rezolva doar urgențele, dar numai anumite cabinete au putut să întrunească condițiile absurde pe care le cereau. Anul trecut, ne-au impus o grămadă de cerințe noi pentru efectuarea sterilizării și
ne-au controlat la sânge. Noroc cu unele petiții, că au mai simplificat puțin regulile. Ei zic că trebuie să ne conformăm normelor de la Bruxelles. Mai nou, ne-au retras retroactiv competențele pe care le-am obținut prin examenul de licență. Adică ce aveam voie să facem până pe 21 iunie, acum, nu mai putem. Spre exemplu, ni s-a retras dreptul la profilaxie. Ca urmare, medicii cu specialitatea de medicină dento-alveolară nu mai au dreptul să efectueze tratamentul cariei şi exemplele sunt mai multe. Ideea este că vor să ne desființeze pe noi, micile cabinete, și să ne corporatizeze. Vor să ne supraspecializăm și pacientul să se plimbe de la un specialist la altul. Unul îi face o obturație, altul tratamentul de canal, altul detratrajul. Noi, cei care suntem medici stomatologi generaliști, ca să funcționăm ca până acum, trebuie să facem rezidențiatul de stomatologie generală, în condițiile în care această specializare a apărut abia din 2020. Mulți care știau de acest plan au început să facă acest rezidențiat după vârsta de 45 de ani, ca să facă față acestei noi situații. Astfel, după 20 de ani de muncă trebuie să ne reapucăm de școală. Înainte, după un anumit număr de ani de experienţă se dobândea titlul de medic specialist și apoi de medic primar, doar prin nişte examene. În prezent, nu mai există această oportunitate. Aceștia sunt cei care ne-au trădat, cei pe care îi cotizăm consistent și care trebuie să ne apere interesele. Ei ne-au înjunghiat pe la spate. Cert este că, dacă nu se face ceva, de acum încolo, pacienții vor trebui să umble din specialist în specialist. Imaginați-vă ce vor face cei din mediul rural. Vă daţi seama cât trebuie să alerge pacienții să își rezolve dantura? La câți specialiști trebuie să apeleze? Și așa îi este greu unui om de rând să se trateze. Pe viitor, costurile vor ajunge de nu știu câte ori mai mari!”, a precizat medicul.
Noile decizii nu sunt pe placul medicilor
Dr. Astrid Popa a adăugat că nu i se pare normal așa ceva. „Este contrar și mult prea limitativ faţă de tot ceea ce am practicat ani de zile", a subliniat aceasta.
La rândul său, dr. Amer Hjazi a declarat următoarele: „Este o decizie incorectă pentru toți care au făcut şase ani de Stomatologie și la care nu există nicio explicație, decât că cineva își dorește închiderea cabinetelor dentare și să rămână numai clinicile mari. Pe mine nu mă afectează personal, pentru că am specialitatea și competenţele necesare, dar avem mulți colegi care nu mai au ce să mai facă, așa că nu sunt de-acord cu ce se întâmplă", a completat medicul.
În concluzie, susţin dentiştii, nu este deloc corect ce se întâmplă, după ani şi ani de experienţă. Acesta a fost şi motivul pentru care mulţi dintre ei au semnat petiţia, pentru că sunt de părere că le-au fost furate drepturi din libera practică pe care le-au dobândit în anii studenției.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0542 secunde