Breaking news Sacrificarea mieilor este permisă din data de 9 aprilie, la Constanţa

267
< 1 min citire
Sacrificarea mieilor este permisă din data de 9 aprilie, la Constanţa - x-miei-1742725532.jpg
În scopul prevenirii apariţiei de toxiinfecţii alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa va dispune o serie de controale în piețele agroalimentare. De asemenea, au precizat reprezentanții instituției, va fi asigurată permanenţa la nivelul DSVSA, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică. „Având în vedere că în mod specific există un interes crescut în perioada imediat următoare, pentru anumite categorii de produse de tipul cărnii de miel, ouălor, peștelui și produselor lactate proaspete, DSVSA face un apel către consumatori. Aceştia sunt rugaţi să achiziționeze produse alimentare doar din spații și unități supuse controlului sanitar veterinar, evitându-se astfel alimentele rezultate din activități clandestine, pentru care nu se cunoaște proveniența, condițiile de păstrare și manipulare", au precizat angajaţii DSVSA.
Ei au subliniat că sacrificarea mieilor şi iezilor se va realiza numai în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar. Atenţie, însă! Carcasele rezultate din abatorizare pot fi comercializate în pieţele agroalimentare numai dacă sunt însoţie de certificate de sănătate şi transportate cu mijloace auto autorizate. Funcţionarea potenţialelor locuri de sacrificare temporare va fi permisă numai în perioada 9 aprilie - 19 aprilie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0416 secunde