Concurs Sanitarii au primit salarii mai mari cu 11 %

587

Articole de la același autor

Reprezentanții Federației Sanitas au semnat, ieri, un acord cu Ministerul Sănătății, care prevede salarii mai mari cu 11 % pentru sanitari, dând termen Guvernului până în data de 31 ianuarie pentru a aproba majorarea salarială, relatează NewsIn. "Sper ca până în data de 31 ianuarie acordul semnat azi (joi n.r.) între Sanitas și Ministerul Sănătății va fi pus în vigoare printr-o ordonanță de urgență, altfel vom intra în grevă generală", a declarat președintele federației, Marius Petcu.
Potrivit acordului, sanitarii vor avea salarii mai mari cu 11 la sută, urmând să primească o majorare de șase la sută din luna aprilie și cinci la sută din luna octombrie. Potrivit lui Petcu, majoritatea membrilor Sanitas au votat în favoarea semnării acordului cu Ministerul Sănătății.
Liderul Sanitas și-a exprimat speranța ca la finalul următoarei ședințe de Guvern să vadă "negru pe alb" că drepturile negociate vor fi aprobate prin ordonanță de urgență.
Acordul negociat anterior, în data de 8 ianuarie, între sindicaliști și reprezentanții Ministerului Sănătății Publice, care urma să fie semnat, cuprindea majorarea bugetului alocat sănătății în anul 2008, creșterea veniturilor personalului din sistemul sanitar și majorarea salariilor de încadrare ale personalului din sănătate cu 12 la sută, în două etape cu 6 la sută de la 1 ianuarie 2008 și cu 6 la sută de la 1 iulie 2008. Ulterior, Guvernul a decis diminuarea acestor majorări de la 12 la sută la 10 la sută, urmând să fie făcute în lunile aprilie și octombrie. Acordul mai prevede și acordarea a două prime de stabilitate personalului din sistemul sanitar, una în trimestrul doi și una în trimestrul patru, acordarea unui spor de prevenție de 10 la sută pentru personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar  precum și ierarhizarea salariilor de bază la limita minimă, pe funcții, grade și trepte profesionale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.3563 secunde