Șapte delfini morți au fost găsiți pe plajele dintre Saturn și Vama Veche

576
2 min citire
După ce vreme de mai bine de șase luni nu au fost înregistrate incidente cu delfini, reprezentanții ONG Oceanic Club au fost sesizați că pe sectorul Saturn - Vama Veche sunt șapte delfini morți. "În cursul zilei de 12 aprilie, echipa Oceanic Club a înregistrat primele două eșuări în regiunea costieră românească, în zona Mangalia - Saturn", a declarat Răzvan Popescu Mirceni, directorul Societății de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin "Oceanic Club".
Cadavrele au fost aduse de valuri la mal, unde au fost observate de reprezentanții Direcției Apelor Dobrogea-Litoral, dar și de trecători.
În cursul dimineții de 12 aprilie, la ora 07,50, echipa Oceanic Club s-a deplasat în zona hotel Mangalia, din aceeași localitate, pentru a prelua cadavrul unui Tursiops truncatus, o femelă de 220 de centimetri, cu vârsta estimată la aproximativ 3 ani. Moartea ei a fost cauzată de înec, ca urmare a prinderii sale în plase de pescuit de tip setcă. Urmele plaselor braconierilor erau vizibile pe corpul delfinului.
În aceeași zi, spre seară, un cetățean din Mangalia a anunțat ONG-ul că un delfin se află în dreptul hotelului Atena din Saturn. "Echipa noastră s-a deplasat de urgență pentru a prelua și al doilea exemplar, o femelă din specia Phocoena phocoena, exemplar subadult, în lungime de 97 de centimetri și vârsta estimată la 1,5 - 2 ani", a adăugat Răzvan Popescu Mirceni.
Alte trei exemplare de delfini din specia Phocoena phocoena au eșuat în dimineața zilei de luni, 13 aprilie, în zona Saturn - Venus: doi dintre ei au murit din cauza plaselor de pescuit calcan și unul în urma coliziunii cu o ambarcațiune. Două exemplare erau juvenile, iar cea de-a treia adultă. "În după-amiaza aceleiași zile, echipa noastră a fost înștiințată că alți doi delfini au eșuat în sectorul Vama Veche - 2 Mai", a mai spus Mirceni.
Astfel, numărul delfinilor eșuați în ultimele zile se ridică la șapte, fiind primele cazuri din anul în curs.
Reprezentanții ONG Oceanic Club au spus că cele mai multe victime în rândul delfinilor sunt înregistrate primăvara, când se înmulțește și numărul celor care pescuiesc în mare. "Facem un apel către toți aceia cărora le pasă, ca atunci când au ocazia să surprindă și să fotografieze ambarcațiuni care transportă și/sau instalează plase de tipul setcilor și ohanelor și să rețină numărul de înregistrare, numele ambarcațiunii, să ne transmită datele și fotografiile pe adresa de e-mail: [email protected] sau să ne informeze la numărul de telefon 0744.507.709", atrage un semnal de alarmă reprezentantul Oceanic Club.
Toate exemplarele vor fi transportate la Direcția Sanitar-Veterinară Constanța și vor fi supuse analizelor de laborator în cadrul programului "Delfinii în criză!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0288 secunde