Concurs Seminar de educație ecologică la Cernavodă

370

Articole de la același autor

În sala de festivități a Grupului Școlar Industrial Energetic Cernavodă a început, marți seara, seminarul "Tânăr și Activ". Acțiunea se va desfășura în perioada 11-15 septembrie sub patronatul Asociației pentru Dezvoltarea Aptitudinilor și Personalității Tinerilor (ADAPT) în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cernavodă, Direcția Județeană pentru Tineret Constanța și organizația nonguvernamentală Mare Nostrum.
Potrivit președintelui ADAPT, Ion Dinu, seminarul va avea ca tematică "Implicarea tinerilor în protecția mediului. Managementul deșeurilor urbane", iar în cadrul acestuia vor fi dezbătute probleme privind managementul mediului, gestionarea deșeurilor, energia regenerabilă și cea nucleară. De asemenea, vor fi realizate unele proiecte concrete cum ar fi construirea unor machete din peturi, plastic, cartoane și hârtie.
La acțiune participă 90 de tineri cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani, din Cernavodă, Medgidia, Năvodari, Constanța, Mangalia, Techirghiol, Basarabi, Ovidiu, Hârșova, București, Pitești, Tulcea, Turnu Severin, Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8771 secunde