Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, cinstită de credincioși

211
Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, cinstită de credincioși - sfantasursapinterest-1596217975.jpg

Articole de la același autor

Peste doar câteva zile, mai exact vineri, 7 august, Biserica Ortodoxă o cinstește pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, ocrotitoarea mănăstirii din apropierea localității constănțene Crucea. Cu acest prilej, duminică, 2 august, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia aici Sfânta Liturghie, ca anticipare a hramului.

Sfânta Teodora de la Sihla s-a născut în localitatea Vânători, în județul Neamț, pe la anul 1650 și a fost, în tinerețe, căsătorită. Deoarece nu aveau copii, la vârsta de 30 de ani, împreună cu soțul ei au hotărât să intre în monahism. Astfel, Teodora s-a călugărit la schitul Vărzărești din Vrancea.

"Din cauza unei invazii otomane, stareța mănăstirii s-a refugiat împreună cu Teodora și cu alte maici într-un loc mai retras, unde au viețuit timp de zece ani, apoi Teodora s-a mutat în apropierea schitului Sihăstria. Armatele turcești au ajuns și aici, iar Teodora s-a ascuns într-o peșteră, cunoscută astăzi drept Peștera Cuvioasei Teodora, din apropierea schitului Sihla (construit între anii 1730-1763, în cinstea cuvioasei, când peștera a ajuns loc de pelerinaj)", au precizat reprezentanții Arhiepiscopiei. Aceștia au completat că sfintele moaște ale cuvioasei au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, în anul 1856, unde se află și astăzi. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 03 Iulie 2020
Stire din Social : Hram la mănăstirea Capidava
Pagina a fost generata in 0.6624 secunde