SC RAJA SA a demarat Proiectul Extinderea Rețelelor de Alimentare Canalizare în municipiul Constanța. Proiectul, care este implementat și realizat de RAJA Constanța cu finanțare de la Consiliul Județean Constanța, cuprinde două etape, în urma cărora, toate străzile din municipiul Constanța vor avea canalizare.
În prima etapă, proiectul care cuprinde extinderea sistemului de canalizare pe 15 străzi din cartierele Palas, Viile Noi, Palazu Mare, Km 4-5 și zona Baba Novac, are ca termen de finalizare 31 iulie anul curent. Astfel, în aproximativ trei luni, străzile Al. Ialomiței, Fundătura Ialomiței, Apusului, Gheorghe Marinescu, Santinelei, Prelungirea Santinelei, Intrarea Bogdan Vodă, Sasu Gheorghe, Al. Teluța, Al. Bistriței, Al. Bahluiului, Vifor Haiducu, Plugului, Rovine și Al. Luni vor avea sistem de canalizare, așa cum ne-a spus Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al regiei. Conform programului, lucrările au demarat ieri pe strada Fundătura Ialomiței, în cartierul Palas.