Șoferi, mare atenție. Se lucrează la modernizarea carosabilului în cartierul Palazu Mare

177
< 1 min citire
Șoferi, mare atenție. Se lucrează la modernizarea carosabilului în cartierul Palazu Mare - soferimareatentie-1589266801.jpg
Primăria Municipiului Constanța continuă investițiile pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație din zonele rezidențiale.
În acest sens, echipele SC Confort Urban SRL au intervenit ieri pe strada Fundătura Năvodului din cartierul Palazu Mare. Artera rutieră secundară a fost asfaltată pentru ca traficul rutier să se realizeze în condiții optime.
Lucrări similare au avut loc, săptămâna trecută, și pe bulevardul Tomis, la intersecția cu strada Henri Coandă. Carosabilul a fost recondiționat prin așternerea stratului de covor asfaltic.
Paralel cu intervențiile asupra zonei carosabile, pe strada Dumbrăveni continuă reabilitarea trotuarelor prin montare de borduri noi și asfaltare.
Conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se lucrează.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde