Soluția pentru ca locuitorii din cartierul Boreal să aibă apă potabilă

741
< 1 min citire
Locuitorii cartierului rezidențial Boreal sunt, de câteva luni, în pericol să rămână fără apă potabilă, după ce constructorul imobilelor, SC Impact Developer & Contractor SA a reziliat contractul de alimentare cu apă al complexului. Periodic, reprezentanții SC RAJA SA s-au întâlnit cu locatarii, pentru găsirea unei soluții optime. Sâmbătă dimineață, cele două părți s-au întâlnit din nou, iar la finalul discuțiilor s-a stabilit ca societatea de apă să încheie contracte individuale, pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare. "Cei care au cămin apometric vor încheia contractele de furnizare, începând cu 1 septembrie, pentru o perioadă nedeterminată. Pe de altă parte, cei care nu respectă această condiție tehnică urmează să încheie contracte pentru o perioadă determinată, până la 31 decembrie, urmând să-și facă lucrările necesare de construire a căminelor apometrice", se arată în comunicatul remis de RAJA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 13 Iulie 2011
Stire din Social : Debranșări cu scandal
Pagina a fost generata in 0.0597 secunde