SPIT. Impozitul pe autovehicule, achitat pentru tot anul

311
SPIT. Impozitul pe autovehicule, achitat pentru tot anul - taxeimpozite-1487158969.jpg

Articole de la același autor

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța informează persoanele fizice și juridice care dețin în proprietate un mijloc de transport, ce trebuie înmatriculat sau înregistrat în România, că datorează un impozit anual pentru acesta.


Impozitul pe mijlocul de transport se achită pentru întregul an fiscal 2017 de către persoana care deține dreptul de proprietate asupra acestuia la data de 31 decembrie 2016. 


Conform prevederilor Codului fiscal, oricine dobândește sau înstrăinează dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport are obligația să depună declarația fiscală în acest sens, la organul fiscal al autorităților administrației publice locale în a cărui rază de competență își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, indiferent de durata deținerii mijlocului de transport respectiv, chiar și în cazul în care, în aceeași zi, imediat după dobândire, are loc înstrăinarea acestuia. Termenul pentru depunerea declarației menționate este de 30 zile de la data dobândirii/înstrăinării autovehiculului.


În cazul înstrăinării mijlocului de transport, proprietarul trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local. Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul acestuia trebuie să achite impozitul pentru întregul an, cu excepția cazului în care impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4079 secunde