Primăria Oraşului Năvodari, prin Direcţia Asistenţă Socială, anunţă persoanele interesate de faptul că se acordă tichete sociale cu ocazia Sărbătorii Paştelui 2026, pentru categoriile de persoane defavorizate prevăzute de HCL nr. 35/21.02.2024.
Categorii de beneficiari – Paștele 2026
Pentru Sărbătoarea Paştelui 2026 tichetele sociale se acordă următoarelor categorii de beneficiari:
a) beneficiari de venit minim de incluziune stabilit în baza Legii nr. 196/2016 – 125 lei/persoană din familie;
b) persoane încadrate în gradul de handicap accentuat sau grav – 125 lei/persoană;
c) pensionari ale căror venituri proprii, nete, sunt mai mici sau egale cu suma de 1.450 lei/lună, respectiv:
– venit net mai mic sau egal cu valoarea pensiei sociale minime în vigoare la momentul depunerii cererii (1.281 lei) – 125 lei/persoană;
– cu venit net cuprins între 1.282 lei şi 1.450 lei, inclusiv – 75 lei/persoană;
d) persoane cu vârsta peste 60 ani, fără venituri – 125 lei/persoană.
Perioada de depunere a cererilor
Primirea cererilor se va face în perioada 09.02.2026 – 15.03.2026, la Cantina de Ajutor Social(str. Sănătăţii nr. 2, intrarea dinspre Serviciul Taxe şi Impozite), după următorul program:
Luni, Marţi, Miercuri şi Vineri: 08:30 – 12:00
Joi: 13:00 – 17:00
Acte necesare pentru acordarea tichetelor sociale
Persoanele îndreptăţite se vor prezenta cu:
actul de identitate în copie şi în original;
pensionarii – cuponul de pensie (copie);
persoanele încadrate în grad de handicap – certificatul de încadrare în grad de handicap (copie).
Distribuirea tichetelor sociale
Distribuirea tichetelor sociale se va realiza începând cu data de 01.04.2026, la sediul Direcției Asistență Socială Năvodari(str. Sănătăţii nr. 2).
Precizări importante
O persoană/familie beneficiază de tichete sociale pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparţine la data distribuirii tichetelor, chiar dacă se regăseşte la acea dată în mai multe dintre categoriile de mai sus. În cazul persoanelor cu handicap grav şi accentuat care se regăsesc şi în celelalte categorii de beneficiari eligibili, aceştia vor primi tichetele sociale pentru categoria persoanelor cu handicap.
Se iau în calcul nu doar pensiile solicitanţilor, ci şi alte venituri realizate din salarii, chirii etc.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.