Statistică INS. Pe ce se duc banii românilor

884
Statistică INS. Pe ce se duc banii românilor - bani-1357639829.jpg
Conform datelor făcute publice de Institutul Național de Statistică, cheltuielile totale ale românilor în trimestrul al treilea din 2012, în medie, au fost de 2.214 lei lunar pe o gospodărie.

Asta înseamnă că oamenii au cheltuit aproximativ 771 de lei pe persoană, reprezentând 90,1 la sută din nivelul veniturilor totale.

Cea mai mare parte a banilor sunt folosiți pentru consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii și transferurile către administrația publică și privată și către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor, precum și acoperirea unor nevoi legate de producția gospodăriei (hrana animalelor și păsărilor, plata muncii pentru producția gospodăriei, produse pentru însămânțat, servicii veterinare, etc.). Cheltuielile pentru investiții, destinate pentru cumpărarea sau construcția de locuințe, cumpărarea de terenuri și echipament necesar producției gospodăriei, cumpărarea de acțiuni, etc., dețin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populației, adică doar 1 la sută.

Unele particularități în ceea ce privește mărimea și structura cheltuielilor totale de consum sunt determinate de mediul de rezidență. Astfel, în timp ce nivelul mediu lunar pe o gospodărie al cheltuielilor totale de consum, este mai mare în urban față de rural cu 312 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 10 lei. Aceasta derivă din faptul că, în rural, 43,3 la sută din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezintă contravaloarea consumului din resursele proprii, în timp ce în mediul urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 17,4 la sută din cheltuielile pentru consumul alimentar.

Practic, 42 la sută din cheltuielile românilor au fost pentru produse alimentare și băuturi nealcoolice. O componentă a consumului cu pondere relativ mare în cheltuieli este legată de locuință, apă, energie electric și termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea și întreținerea locuinței. În trimestrul al treilea din 2012, aceasta a reprezentat 19,1 la sută din cheltuielile totale de consum. În cadrul cheltuielilor cu locuința, cea mai mare pondere a deținut-i cheltuielile necesare funcționării și încălzirii locuinței (15 la sută). La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele și restaurante (0,9 la sută) și cele pentru educație (0,3 la sută). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3694 secunde