Echipa OMD Mamaia Constanța a plecat astăzi spre Londra! Și nu cu mâna goală, ci cu o tolbă plină de povești, distracție și voie bună după o vară plină! Sezonul 2026 îi așteaptă pe turiștii străini cu relaxare, aventură, distracție, dar și cu o mulțime de facilități pentru familiile cu copii.
La Târgul Internațional de Turism World Travel Market de la Londra din acest an, reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța participă pentru a treia oară. Din delegația OMD Mamaia Constanța la Londra fac parte Sebastian Puznava, vicepreședinte, Oana Crăciun din partea departamentului de comunicare al organizației și Alexandru Constantin, departament foto-video.
„Mamaia este o destinație care se trăiește val cu val, zâmbet cu zâmbet, poveste cu poveste. Avem ca scop promovarea diversităţii activităţilor turistice din stațiunea Mamaia şi din oraşul Constanța. Festivalurile și atracţiile turistice vă așteaptă cu multe surprize în noul sezon, evenimentele tematice vor fi în centrul atenției, iar excursiile pe care un turist străin le poate face în Dobrogea sunt pline de aventură și povești istorice, culturale. Poveștile litoralului românesc sunt păstrate în amintirile celor care revin în fiecare an. Ne dorim ca fiecare vizitator să plece de aici cu propria lui poveste de vacanță. Bineînțeles că, prioritare rămân întâlnirile cu tour operatorii din Europa. Suntem curioși să vedem cu ce noi tendințe ne întâmpină potențialii noi parteneri străini și vă ținem la curent cu activitățile de la stand, pe parcursul derulării evenimentului", a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia Constanța.
Standul României din acest an de la Londra reunește câțiva zeci de co-expozanți – tour operatori, hotelieri, asociații, federații de profil și organizații de management al destinației. Potrivit statisticilor, România a atras în 2024 aproape 2,4 milioane de turiști străini, cu 13,5% mai mulți față de 2023. Cei mai mulți vizitatori au venit din Germania, Italia, Israel, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Spania, Ungaria, Franța, Ucraina și Polonia. Transportul rutier a fost principala opțiune pentru turiștii din afara țării, fiind utilizat de 82,1% dintre aceștia.
În 2025, se estimează o creștere a sosirilor din destinațiile străine. World Travel Market (WTM) Londra 2025 este unul dintre cele mai mari evenimente din industria turismului la nivel global. Evenimentul oferă una dintre cele mai mari platforme de networking, afaceri și noi tendințe în domeniul călătoriilor pentru profesioniștii din industrie. Având ca temă „Reimaginarea călătoriilor într-o lume în schimbare", WTM Londra aduce la un loc peste 5.000 de expozanți din întreaga lume, prezentări ale destinațiilor internaționale, dar și noi tendințe în turismul global. Participarea asociației noastre la târgurile internaționale de turism face parte din activitățile OMD-ului pentru promovarea destinației. OMD Mamaia Constanța promovează poveștile autentice ale litoralului românesc, locuri, oameni și momente care dau culoare verii și transformă fiecare vizită într-o experiență de neuitat.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.