Tavanul Cazinoului Constanța, în pericol să se prăbușească!

720

Articole de la același autor

"Principalele pericole în care se află Cazinoul sunt corodarea și ruginirea structurilor metalice. Furtunile și vântul puternic au distrus cea mai mare parte a ferestrelor dinspre mare. Este foarte posibil ca acoperișul să se prăbușească dacă acest proces de distrugere continuă!". Pornind de la această motivație, Cazinoul de pe faleza Constanței a fost inclus pe lista scurtă a celor mai periclitate situri din Europa.

Publicată bianual de federația paneuropeană, ca parte a programului 7 Most Endangered, lista cuprinde monumente și situri din Europa aflate în pericol de distrugere și sunt mobilizați parteneri publici și private, pe plan local, național și european, pentru a găsi un viitor viabil pentru acestea.

Patrimoniul românesc a beneficiat și în trecut de sprijin prin programul 7 Most Endangered. În 2014, experții internaționali au realizat, alături de societatea civilă, o strategie de salvare a 60 de biserici de lemn din sudul Transilvaniei și nordul Olteniei.

Cuget Liber a publicat în numeroase rânduri fotografii cu distrugerea din interiorul Cazinoului. Tavanul s-a prăbușit deja în câteva încăperi, iar pereții sunt măcinați. De asemenea, podelele sunt sparte și porumbeii au distrus o mare parte din ornamente.

Inițiativa introducerii Cazinoului din Constanța pe lista respectivă aparține Asociației Arché și face parte dintr-un program mai amplu dedicat imobilului monument național. "Noi, ca asociație, ne propunem să creăm o punte de dialog între principalele instituții române implicate în gestiunea Cazinoului, angrenând de asemenea în dezbatere experți naționali și internaționali care pot oferi noi perspective de dezvoltare atât pentru monumentul istoric, cât și pentru zona peninsulară Constanței", explică Alina Chiciudean, reprezentantul Asociației Arché.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1177 secunde