Licitațiile pentru subsectoarele de plajă din Năvodari - Mamaia Nord sunt în centrul unor acuzații grave venite din partea unor operatori economici care susțin că procesul ar fi afectat de practici menite să elimine concurența reală. Mai mulți participanți la procedură afirmă că anumite grupuri ar intra în competiție cu mai multe firme pentru a influența punctajele și rezultatul final al licitațiilor.
Procedura de atribuire a subsectoarelor de plajă de pe litoralul românesc este organizată de Administrația Națională Apele Române (ANAR), instituția responsabilă de administrarea plajelor, considerate bun public al statului. Prin aceste licitații sunt stabilite firmele care vor administra plajele, vor amplasa șezlonguri și vor oferi servicii turistice în sezonul estival.
Caietul de sarcini stabilește criterii de punctaj care includ, printre altele, prețul oferit pentru închirierea sectorului de plajă, cifra de afaceri, profitabilitatea și existența unor structuri turistice. Tocmai modul în care sunt ponderate aceste criterii a stârnit însă nemulțumirea unor operatori care susțin că sistemul poate fi exploatat în defavoarea celor care au deja investiții pe plajă.
Unul dintre operatorii care a participat la procedură susține că modul în care sunt organizate licitațiile favorizează ofertele foarte mari, în detrimentul experienței sau investițiilor existente pe plajă.
„Am participat recent la licitațiile pentru sectoarele de plajă din Năvodari și am fost profund dezamăgită de modul în care s-a desfășurat totul. Există practici care nu pot fi considerate concurență loială: anumite grupuri vin cu mai multe firme în competiție, nu pentru a câștiga toate licitațiile, ci pentru a influența punctajele și a elimina concurența care are deja active pe plajă. Noi am participat cu firme care aveau deja investiții și facilități pe plajă, însă aceste practici au anihilat punctajul nostru și ne-au redus șansele de câștig. În plus, caietul de sarcini a fost conceput astfel încât prețul oferit la licitație să primeze, nu experiența sau activele existente pe plajă, ceea ce favorizează firmele care licitează sume exagerate și care nu au legătură reală cu turismul. Această situație are consecințe și pentru turistul final: prețurile pentru șezlonguri și servicii cresc artificial, iar accesul la plajă devine mai scump. Astfel de practici de tip bișniță pun în pericol turismul local", ne-a declarat un operator de plajă din Năvodari care își dorește să rămână, pentru moment, anonim.
„Vom merge pe absolut toate căile legale”
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, susține cu tărie că aceste practici vor fi, cu siguranță, pedepsite conform legislației.
„Este o licitație în curs, de altfel este gestionată de ANAR și nu pot să dau informații despre ce se întâmplă până nu se finalizează licitațiile. Legat de declarațiile publice, că ar fi ofertanți care vin cu sume foarte mari pentru plajele respective, este un lucru foarte important de menționat. În caietul de sarcini și în legislație sunt prevăzute niște sancțiuni pe care noi le vom urma. Dacă există astfel de operatori care vor câștiga, iar apoi se vor retrage, deși au câștigat licitația, există sancțiunea care spune că timp de trei ani nu vor mai putea să liciteze pentru plaje și a doua sancțiune este că vor trebui să plătească chiria pe un an. Deci, dacă astfel de operatori își doresc să se joace cu proprii lor bani, nu există niciun fel de problemă, vom merge pe absolut toate căile legale", a declarat Diana Buzoianu.
La rândul său, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, instituția regională implicată în administrarea litoralului, a susținut același lucru.
„Având în vedere că licitațiile sunt gestionate de ANAR, ceea ce pot să vă spun este că cei care licitează pe sume imense, iar apoi se vor retrage vor fi sancționați", ne-a explicat directorul ABADL, Stelică Hagi.
„Oferta iepuraș“
Operatorii din turism vorbesc despre apariția așa-numitelor „oferte iepuraș” în cadrul licitațiilor pentru subsectoarele de plajă, o strategie despre care spun că ar putea influența punctajele și rezultatul final al procedurii.
„Am participat zilele trecute la aceste licitații și vă spun că pe anumite subsectoare de plajă s-a oferit chiar și un milion de euro. Un milion de euro în plus poate anula practic punctajul de 40% pentru preț și poate favoriza societăți care își calculează oferta astfel încât să obțină punctaj mai mare la alte criterii, precum cifra de afaceri, profitabilitatea sau structurile de cazare. Nu va câștiga cel care oferă prețul cel mai mare. Va câștiga cel care își face calculele în așa fel încât să ofere mai puțin, dar să beneficieze de punctajul total. Noi numim această ofertă «oferta iepuraș». Practic, considerăm că acest caiet de sarcini este viciat, iar licitația este viciată", ne-a spus Costel Avram, operator plajă.
În contextul acuzațiilor lansate de unii participanți, procedura este urmărită cu atenție de operatorii din turism, care spun că modul în care vor fi atribuite plajele ar putea influența direct serviciile și prețurile pentru turiști în sezonul estival.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.