Testarea anti-Covid în cabinetele medicilor de familie se face pe bani puţini

957

Articole de la același autor

Guvernul a aprobat în cursul acestei săptămâni o Ordonanță de Urgență, care le permite medicilor de familie să facă teste rapide antigen pentru depistarea infecţiei cu Covid-19. Potrivit Ministerului Sănătății, aceştia vor putea face teste antigen pentru depistarea Sars- Cov-2 și vor fi recompensaţi pentru munca prestată cu suma de 50 de lei/persoană testată.

Ce se va întâmpla? Respectiva decizie arată că în această situație se vor afla medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, ei având posibilitatea să ajute populația prin efectuarea unor teste rapide antigen nazo-faringiene, toate, desigur, cu scopul de a identifica bolnavii cu acest virus cumplit, cu care ne luptăm de aproape doi ani. Practic, medicii vor fi puşi în situația de a cumpăra testele rapide antigen dintre cele care sunt cuprinse în lista aprobată de Comisia Europeană, afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar pentru activitatea de testare realizată să intre în posesia sumei de 50 de lei/persoană, care cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecție necesare testării.

De precizat că medicii de familie care realizează testarea rapidă au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia „Corona Forms”, imediat după efectuarea testării, dar nu mai târziu de ora 24.00 a zilei respective.

În ceea ce priveşte activitatea de testare propriu-zisă, aceasta se va realiza în cadrul programului de lucru și vor beneficia de ea toate persoanele înscrise pe lista proprie a medicului de familie, eligibile la testare. Lor li se pot alătura şi persoanele eligibile la testare care nu au un medic de familie sau sunt înscrise pe lista altui medic de familie, la un interval de cel puţin 48 de ore, între două testări succesive. Care este situaţia pe plan local?

Conform celor declarate de președintele Asociației Medicilor de Familie „Tomis”, dr. Zitta Popa, doctorii vor trebui ca pe viitor să se organizeze cât mai bine, pentru o astfel de operaţiune, pentru că este nevoie să se facă, neapărat, acest lucru. Întrebată dacă suma de 50 de lei va fi suficientă şi dacă medicii rămân cu ceva după efectuarea testărilor, medicul a declarat următoarele: „Eu, de exemplu, am încercat să caut teste mai calitative, sub preţul de 25 de lei şi nu prea am găsit. Probabil că vor exista, sper, tot felul de oferte care să vină în ajutorul nostru, dar încă nu ştim nimic sigur. Ce fac, însă, când un pacient mă anunţă că s-a testat acasă şi este pozitiv, el şi toată familia lui? |Ce facem cu ei, testându-se acasă? Fiecare situație este specifică. Eu pe aceștia nu îi aduc în cabinet, vor rămâne în izolare, la domiciliu. Ce ne facem dacă ne trezim în cabinet cu copiii care sunt bolnavi și vine un alt pacient să îl testez? De aceea, vă spun că este nevoie de o foarte bună organizare, pentru a asigura siguranța epidemiologică. Noi, medicii de familie, trebuie să avem grijă și de pacienții bolnavi, dar și de cei sănătoși, și de cei infectați, și de cei neinfectați. Legat de suma alocată, nu prea rămânem cu nimic, așa cum se întâmplă cu aproape toate serviciile prestate de noi. De exemplu, prețul standard al unei consultații este de 19 lei și lucrăm în aceste condiții de ani de zile. Părerea mea este că testarea la medicii de familie, în contextul epidemiologic actual, are rațiune în mediul rural, pentru că, aici, la oraș, medicii au în jur o mulțime de laboratoare care pot face acest lucru, dar acolo este mult mai greu”, a declarat pentru „Cuget liber”, medicul. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5411 secunde