Tot mai multe dosare de pensii internaţionale prelucrate

164
Tot mai multe dosare de pensii internaţionale prelucrate - dosare-1638386496.jpg
La acest moment, Casa Naţională de Pensii Publice continuă efortul de reducere a restanţelor în ceea ce priveşte instrumentarea dosarelor de pensii internaţionale, prin intermediul caselor teritoriale din întreaga ţară. Astfel, comparativ cu luna octombrie 2020, când numărul dosarelor cu termen de soluţionare mai mare de şase luni era de 5.340, în luna octombrie 2021 numărul acestora a scăzut la 2.575. Trebuie subliniat că parcursul unui dosar de pensii internaţionale este mai complex, implicând verificări şi schimb de date şi informaţii între instituţiile competente din două sau mai multe state.

Precizăm că, dacă domiciliaţi pe teritoriul unui alt stat membru, trebuie să depuneţi cererea de pensie la instituţia de asigurări sociale de la locul de domiciliu, care va face toate demersurile către instituţia competentă din România, nefiind necesară deplasarea în România, în acest scop.

Procedura de transfer al drepturilor de pensie în străinătate presupune, în primul rând, deschiderea unui cont la orice bancă de pe teritoriul statului de domiciliu. Apoi, se va face comunicarea detaliilor bancare (adresa completă a beneficiarului, denumirea si adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al băncii beneficiarului, acolo unde este cazul, precum şi numărul de cont internaţional bancar) către instituţia plătitoare, respectiv casa teritorială de pensii în evidenţa căreia se află dosarul de pensie. Declaraţia de transfer în străinătate al drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii va fi însoţită de documentul care confirmă detaliile bancare şi de copia actului de identitate al titularului, care atestă domiciliul său actual. Toate acestea se pot depune direct de către titularul drepturilor sau prin mandatar desemnat cu procură specială în acest sens, la sediul casei teritoriale de pensii. 



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2552 secunde