În Constanța lui 2010

Trăiesc cu metri cubi de gunoaie la ușă (GALERIE FOTO)

3336
Trăiesc cu metri cubi de gunoaie la ușă (GALERIE FOTO) - 3825910defacfd3d9b49d976a768e998.jpg
Locuiesc în Constanța. Unul dintre cele mai mari și mai frumoase orașe ale țării. Însă priveliștea pe care o văd zi de zi pe fereastră este un câmp întreg, imens, de gunoaie. Este povestea a mii de constănțeni din zona Baba Novac, prelungirea Barbu Ștefănescu Delavrancea. Fie că stau la bloc, fie că tocmai s-au mutat într-o casă nouă, necazul este același pentru toți: gunoaiele cu care se învecinează.

Împrejmuit de blocuri și case noi, cochete, terenul de pe prelungirea străzii Barbu Ștefănescu Delavrancea ar putea face cu ochiul oricărui investitor. Deocamdată însă e al nimănui și al tuturor. Al tuturor gunoaielor și câinilor care și-au găsit hrană și adăpost aici. Vizavi este centrul de Educație Incluzivă "Albatros", unde zilnic vin sute de copii. De cealaltă parte, sunt blocuri, zeci de apartamente cu vederea spre groapa de gunoi. Iar în partea opusă sunt multe case noi, unele încă în construcție. "Oamenii s-au străduit să-și construiască căminele pentru familii, au plătit toate taxele impuse pentru obținerea avizelor, autorizațiilor de construcție, etc. Primăria nu a făcut nimic pentru acești oameni (racord lumină, apă, canalizare, străzi), ba, mai mult, îi condamnă să trăiască în mizerie sau, mai bine zis, între mizerii, într-un focar de infecție care s-a format pe terenul proprietatea nu se știe a cui, neîngrijit, neîngrădit, nerevendicat, sau poate chiar al Primăriei", ne scriu revoltați localnicii cartierului.

Bugetul e de vină
Contactat telefonic, directorul Corpului de Control al Primăriei Constanța, Ionuț Pripiși, a declarat, pentru "Cuget Liber", că este cunoscută problema din zona respectivă și chiar s-au luat măsuri. "Primăria a cheltuit bani acolo pentru curățarea terenului și adunarea gunoaielor. Dar țiganii vin cu căruțele noaptea și descarcă. Am făcut o adresă către Corpul Gardienilor Publici să aducă pază în zonă, dar bugetul nu a permis. De asemenea, Poliția Comunitară a dat amenzi pentru cei care veneau și aduceau gunoaie. Dar multe nici nu se plătesc. Am dori ca ele să fie transformate în muncă în folosul comunității, dar deocamdată nu s-a stabilit nimic. Și Direcția Sanitar-Veterinară a avut niște acțiuni acolo pentru că se aciuaseră animale. Noi am purtat și discuții cu vecinii și ne-am gândit chiar să punem o barieră, dar atunci va fi nevoie și de un gardian care să o păzească", a explicat reprezen-tantul autorităților locale.
Până când se vor găsi soluții pentru a curăța zona de gunoaie și a o păstra așa, ne permitem să propunem Primăriei să "rupă" din efectivul numeros de paznici ai lalelelor de pe arterele principale și să asigure și în zonă personal de pază. Măcar locatarii ar vedea că există cineva căruia să îi pese și de ei și de cum își duc traiul înconjurați de gunoaie.
Cât despre cei care aruncă resturi de materiale de construcții, nu vin nicidecum cu căruțe, ci cu basculante întregi. "Vin noaptea cu dubițe, cu remorci și descarcă resturi de la construcții. Unii nu mai au nicio jenă și vin chiar și ziua. Nu am văzut vreodată pe cineva să amendeze pe aici", ne-a spus Barbu M., unul dintre "fericiții" locuitori ai cartierului constănțean.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1823 secunde