Transport gratuit pentru cadrele medicale, cu autobuzele CT BUS

477
Transport gratuit pentru cadrele medicale, cu autobuzele CT BUS - transportgratuit-1586195601.jpg

Articole de la același autor

Începând de ieri, toate cadrele medicale și farmaciștii din Constanța pot circula gratuit cu autobuzele companiei de transport public CT BUS.



Măsura a fost luată în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență, la propunerea primarului Decebal Făgădău. Aceasta vizează acordarea de acces gratuit la transportul public în comun personalului care activează în domeniul sănătății, în continuarea măsurilor ce au ca scop prevenirea răspândirii noului coronavirus și protejarea populației.


Astfel, până la sistarea stării de urgență beneficiază de gratuitate la transportul public în comun pe raza municipiului Constanța cadrele medicale și personalul auxiliar din sistemul public și privat, din cadrul spitalelor, dispensarelor, cabinetelor medicale și al întregii infrastructuri medicale, inclusiv laboratoarele medicale din cadrul Ministerului Sanătății și din cadrul Ministerului Educației, angajații farmaciilor din municipiul Constanța, precum și persoanele care asigură serviciile de întreținere și curățenie în unitățile medicale. Gratuitatea este valabilă în baza legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.


"Sistemul nostru spitalicesc reprezintă prioritatea numărul unu în acest moment. Oameni care salvează vieți în fiecare oră, în fiecare minut. Suntem alături de ei și facem tot ce putem pentru a sprijini eforturile echipelor medicale. Pentru eroii din linia întâi: Constanța vă vede, vă respectă și vă mulțumește!", precizează reprezentanții Primăriei Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.7569 secunde