Trenul nou-nouț, inaugurat ieri de ministrul Transporturilor, nu a mai pornit în această dimineață

228
< 1 min citire
Trenul nou-nouț, inaugurat ieri de ministrul Transporturilor, nu a mai pornit în această dimineață - tren-nou-2-1732173871.jpg
În această dimineață, călătorii care așteptau trenul Coradia Stream, inaugurat cu doar o zi înainte, au fost nevoiți să își schimbe planurile. Trenul, care trebuia să plece spre Brașov la ora 5:40 și să parcurgă traseul în două ore și jumătate, a fost anulat din cauza unor erori apărute în computerul de bord.
Potrivit unui anunț al Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), sistemul trenului nu s-a resetat în timp util după tractarea la depou și decuplarea locomotivei de manevră. Pasagerii afectați au fost redirecționați către următorul tren programat, cu o întârziere de 30 de minute.
Trenul Coradia Stream, parte dintr-un lot de 37 de unități contractate de ARF în martie 2022, nu beneficiază de nicio rezervă tehnică până la livrarea următoarelor trenuri.
Evenimentul are loc la doar o zi după ce trenul a fost inaugurat oficial de premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, reprezentanți ai ARF și companiei producătoare, Alstom.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0349 secunde