„Trenurile Soarelui” au intrat în circulaţie. Rutele vor fi asigurate până în luna septembrie

180
„Trenurile Soarelui” au intrat în circulaţie. Rutele vor fi asigurate până în luna septembrie - x-trenuri-1687178730.jpg

Articole de la același autor

Începând din weekend, toate trenurile duc la mare. CFR Călători a dat startul programului estival „Trenurile Soarelui”. Ca urmare, turiștii vor avea la dispoziție 32 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de pe litoralul Mării Negre și cu Delta Dunării, până la data de 10/11 septembrie 2023. Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada amintită cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord - Constanța și retur. Astfel, timp de trei luni, 32 de trenuri directe (16 dus/16 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 18 trenuri au ca destinație/plecare Mangalia. Alte 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur: 15 perechi din București Nord (din care nouă trec și prin București Băneasa), trei perechi numai din București Băneasa și una din București Obor. Pentru călătoria spre Delta Dunării, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord - Tulcea și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea și retur cu trenuri dinspre capitală sau Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0828 secunde