De 1mai

Concurs Turiștii au refuzat să plătească taxa de campare în Cheile Dobrogei

901

Articole de la același autor

Distracție, grătare, alcool și voie bună, de asta au avut parte constănțenii și turiștii veniți pe litoral în week-end-ul care tocmai s-a încheiat. Constănțenii au luat cu asalt pădurile din județ de 1 mai, iar turiștii au explorat stațiunile de pe litoral. Au lăsat în urmă, însă, maldăre de gunoaie, în ciuda implicării autorităților care au pus containere în păduri sau coșuri de gunoi pe plajă.

Deși meteorologii anunțaseră ploi de 1 mai, constănțenii nu au dat importanță previziunilor și au ieșit la iarbă verde. Zonele cele mai aglomerate au fost Comorova, Cheile Dobrogei, Murfatlar, dar și sta-țiunile Mamaia, Neptun, Costinești sau Vama Veche.

Trei containere în pădurea Murfatlar-Fântânița
La pădure au sfârâit grătarele, muzica a răsunat peste tot, vinul și berea au fost nelipsite, locurile fiind apoi marcate de pet-uri, șervețele, resturi alimentare sau pungi. Prea puțini au fost cei care au avut și grijă să lase în urmă pădurea așa cum au găsit-o, să strângă gunoiul în pungi, pe care să le arunce apoi la containerele special puse de autoritățile locale sau să le ia în mașină.
Spre exemplu, Gheorghe Cojocaru, primarul localității Murfatlar, a pus la dispoziție petrecăreților trei containere în pădurea Murtaflar-Fântânița, însă au fost insuficiente. "Față de alți ani, cantitatea de gunoaie a fost mai mică, semn că acțiunile noastre de informare și măsurile pe care le-am luat au avut efect", a declarat primarul.
În pădure au patrulat echipe mixte, formate din pădurari, reprezentanți ai autorităților locale și polițiști, care atrăgeau atenția celor veniți la iarbă verde că trebuie să strângă gunoiul și să stingă jarul de la grătar.
Față de anul trecut, când accesul a fost restricționat, zona destinată pentru grătare fiind doar Fântânița, anul acesta constănțenii și turiștii au avut voie să-și pună grătarul și păturile peste tot în pădure. "Pe 2 mai am strâns două remorci de gunoaie, fapt care arată că oamenii au înțeles că natura trebuie protejată", a mai spus Gheorghe Cojocaru.

Taxă ignorată de petrecăreți
Vremea frumoasă de 1 mai a făcut ca un număr mare de constănțeni să aleagă să petreacă la iarbă verde în rezervația Cheile Dobrogei. An de an, locația devine arhiplină atât de oameni dornici de o ieșire la iarbă verde, cât și de amba-laje, cutii de bere, tot ce le prisosește după o astfel de zi.
Pentru a preîntâmpina tonele de gunoaie, care dau de furcă reprezentanților primăriei Grădina, Gabriela Iacobici, primarul localității, ne-a spus că o măsură pe care au dorit să o aplice celor care au ales Cheile Dobrogei ca punct de recreere a fost aplicarea unei taxe de 5 lei. "Noi am pus o taxă de campare, de 5 lei de mașină, dar funcționarii publici au fost goniți de petrecăreții băuți. Le-au arătat că este o hotărâre de consiliu local, că taxa se cere în baza unui temei legal, dar le-au rupt hârtia. Cât privește poliția, aceasta a dat bir cu fugiții", ne-a spus Gabriela Iacobici.
Nici acum nu au terminat de igienizat zona, oamenii transformând rezervația în rampă de gunoi. "Ne doare capul după ce pleacă. Nu suntem în stare să strângem gunoiul după noi, să-l luăm în mașină și să-l aruncăm la un coș de gunoi. Asta arată gradul nostru de civilizație. Lumea trebuie să învețe să fie civilizată, să păstreze curățenia, că noi nu vrem să aplicăm taxe", a precizat Iacobici. Nici zece persoane nu au vrut să plătească taxa de campare, a adăugat primarul, peisajul fiind deplorabil după plecarea celor veniți la Cheile Dobrogei.

Vama Veche, cea mai murdară stațiune
Nici turiștii care au venit la mare nu au plecat din stațiuni fără să marcheze locurile cu pet-uri lăsate la întâmplare, pungi și resturi aruncate pe plajă, pe nisip și în apa mării. Plajele au fost umbrite de mizeriile lăsate în urmă de turiștii neglijenți, în ciuda celor aproximativ 50 de persoane din cadrul Direcției Apelor Dobrogea-Litoral (DADL), care s-au îngrijit de ecologizarea stațiunilor în week-end. Se pare că și pe litoral campaniile de informare privind păstrarea plajelor curate au dat roade, cantitatea de gunoaie adunată fiind mult redusă față de anii anteriori, după cum a afirmat Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al DADL. "Gunoi a fost în Vama Veche, Costinești, mai puțin în Mamaia. Noi am montat peste tot coșuri de gunoi, 1 Mai fiind fără probleme deosebite din punctul de vedere al igienizării și curățeniei plajelor", a mai spus Cătălin Anton, care nu a putut să ne spună cantitatea de gunoaie, întrucât utilajele nu finalizaseră ecologizarea.
Cu părere de rău, putem trage concluzia că populația nu vrea încă să se civilizeze, iar partea cea mai proastă este că sezonul estival și al grătarelor este abia la început.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0353 secunde